S&P 500 și Nasdaq închid la maxime istorice. Nvidia atinge o evaluare de 4.000 de miliarde de dolari

Indicii S&P 500 și Nasdaq au încheiat ședința de joi la niveluri record, în timp ce Nvidia a depășit pentru prima dată pragul de 4 trilioane de dolari în capitalizare bursieră. În același timp, acțiunile din sectorul turismului au înregistrat creșteri importante.

Conform Reuters, piața bursieră americană a marcat o nouă zi de câștiguri istorice, joi, 10 iulie, când indicii S&P 500 și Nasdaq au închis la cele mai ridicate niveluri din istorie, potrivit stiripesurse.

Citește și: Ion Suruceanu își cere scuze pentru declarațiile făcute la adresa PAS și a unor oameni de cultură

Performanța a fost susținută, printre altele, de compania Nvidia, a cărei evaluare de piață a depășit pentru prima dată pragul de 4.000 de miliarde de dolari, consolidându-și poziția ca unul dintre cei mai valoroși giganți tech din lume.

Totodată, titlurile Delta Air Lines au crescut cu 12%, compania anticipând profituri pentru trimestrul al treilea și întregul an peste estimările analiștilor.

De asemenea, United Airlines a încheiat ziua cu o creștere de 14,3%, iar Hertz Global a avansat cu 11,8%, reflectând optimismul investitorilor pentru sectorul călătoriilor.

Citește și: Casa lui Brad Pitt din California, jefuită de hoți

În plan geopolitic, președintele Donald Trump a anunțat o taxă vamală de 50% pentru importurile de cupru din Brazilia, care va intra în vigoare la 1 august 2025.

În urma anunțului, moneda braziliană, realul, a reușit să recupereze parțial din pierderile recente.

This post was last modified on 11/07/2025 19:04 19:04

Tags: Nvidia
Diverse