X

SpaceX va lansa o misiune pe Lună plătită în Dogecoin

Compania SpaceX a miliardarului Elon Musk va lansa anul viitor un satelit către Lună în cadrul unei misiuni plătite în totalitate cu criptomoneda Dogecoin, a anunţat duminică societatea canadiană Geometric Energy Corporation, care va conduce misiunea selenară, relatează AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

Satelitul, numit DOGE-1, va fi lansat la bordul unei rachete Falcon-9 a SpaceX în primul trimestru al anului 2022, a declarat compania din Calgary într-un comunicat.

Citeşte şi: Protestele violente din Ierusalim AMÂNĂ o decizie-cheie în justiţie – Black News

Satelitul, de formă cubică şi cu o greutate de 40 de kilograme, va avea ca scop obţinerea ”informaţiilor despre spaţiul selenar cu ajutorul senzorilor şi a camerelor de luat vederi de la bord”, a precizat compania.

”DOGE-1 Mission to the Moon” va fi ”prima încărcătură comercială selenară din istorie plătită în totalitate cu Dogecoin”, a indicat Geometric Energy Corporation, fără a specifica valoarea tranzacţiei.

”Suntem încântaţi să lansăm DOGE-1 pe Lună!”, a declarat Tom Ochinero, vicepreşedintele departamentului de vânzări comerciale din cadrul SpaceX, adăugând că ”misiunea va demonstra aplicarea criptomonedelor dincolo de orbita Pământului şi va pune bazele comerţului interplanetar”.

Citeşte şi: BOMBĂ într-un autobuz plin cu oameni! Cel puţin 11 persoane au murit – Black News

Anunţul vine la scurt timp după ce Elon Musk a fost prezent în emisiunea umoristică de televiziune Saturday Night Live (SNL) în care controversatul CEO al companiilor Tesla şi SpaceX a promovat Dogecoin, despre care a spus că este o monedă virtuală creată în glumă, pe care a legitimat-o cu ajutorul mesajelor sale de pe Twitter.

Fervent susţinător al criptomonedelor, Elon Musk a răspuns sâmbătă seară, în cadrul SNL, într-un scheci în care i s-a pus insistent întrebarea “dar ce este de fapt Dogecoin?”, că este ”un vehicul financiar de neoprit, care va cuceri lumea”. Antreprenorul a adăugat cu entuziasm: ”înainte către Lună!”.

Tags: CalgaryDOGE-1DOGE-1 Mission to the MoonDogecoinElon MuskFalcon 9Geometric Energy CorporationlunaspaceXTom Ochinero
Categorii: Știrile zilei