X

Spania a desfăşurat patru avioane de luptă în Bulgaria, ca sprijin din partea NATO

Spania a desfăşurat patru avioane de luptă în Bulgaria, în contextul tensiunilor legate de desfăşurarea de trupe ruseşti la frontierele Ucrainei, scrie vineri ziarul La Vanguardia, preluat de dpa, potrivit agerpres.

La baza Graf Ignatievo din Bulgaria au sosit deja de câteva zile 130 de soldaţi spanioli, au anunţat forţele aeriene ale Spaniei.

Citește și : Indonezia cumpără cu 14 miliarde de dolari avioane F-15 din SUA

Avioanele Eurofighter vor întări supravegherea spaţiului aerian de deasupra Mării Negre şi vor intercepta aeronavele Rusiei, arată sursa citată.

Din aprilie, Spania va transfera avioanele de luptă respectivă în statele baltice, de asemenea aliate în cadrul NATO.

Sprijinul altor ţări din NATO pentru Bulgaria este considerat necesar deoarece această ţară încă mai foloseşte avioane MiG-29 sovietice, depăşite tehnologic. Forţele aeriene bulgare urmează să primească opt avioane americane F-16 până la sfârşitul lui 2024, menţionează dpa.

Citește și : Bosnia-Herţegovina şi-a creat propriile organisme judiciare

Tags: avioaneEurofighterGraf IgnatievoNATOspania
Categorii: Diaspora