Spania a înregistrat în 2020 cel mai călduros an din istoria măsurătorilor meteorologice

Publicat:

Spania a înregistrat în 2020 cel mai călduros an din istoria măsurătorilor meteorologice din această ţară, a anunţat vineri Ministerul Mediului, la o zi după ce parlamentul a adoptat o lege privind combaterea schimbărilor climatice, informează Reuters, potrivit agerpres

Într-un an marcat de fenomene meteo extreme şi valuri de caniculă, temperatura medie în Spania a ajuns la 14,8 grade Celsius, potrivit ministerului, cu circa 1,7 grade mai ridicată decât media preindustrială şi peste ţinta globală de 1,5 grade Celsius stabilită prin Acordul de la Paris.


Citește și : După ce i-a arestat prietenul, Putin AMENINŢĂ Ucraina

Circa 76% din această creştere s-a produs în ultimii 60 de ani, a spus ministerul.

Constatările sunt în concordanţă cu studii recente realizate de Uniunea Europeană şi Organizaţia Naţiunilor Unite, potrivit cărora, anul trecut a fost cel mai călduros an din istoria înregistrărilor meteorologice în Europa şi printre cei mai călduroşi trei ani la nivel global.

Şapte dintre primii 10 cei mai călduroşi ani în Spania s-au înregistrat în ultimul deceniu, potrivit raportului, care avertizează că temperatura medie ar putea creşte cu până la 5 grade peste media preindustrială până la sfârşitul secolului.

Concentraţiile de gaze cu efect de seră au atins de asemenea maxime istorice, în ciuda unei reduceri temporare a emisiilor în urma măsurilor împotriva pandemiei de COVID-19, a comunicat ministerul.

Alături de trei valuri de caniculă – unul dintre acestea fiind printre cele mai îndelungate de până acum – Spania s-a confruntat anul trecut cu fenomene de vreme extremă, care au inclus furtuna Gloria, ce a dus la decesul a 13 persoane şi a provocat căderi record de precipitaţii pe coasta mediteraneană în ianuarie.

”Fenomene meteorologice extreme de acest tip costă ţara noastră circa 700 de vieţi omeneşti şi 900 de milioane de euro pe an”, a mai precizat ministerul.

După mai mulţi ani de dezbateri parlamentare, legislatorii au adoptat joi prima lege privind schimbările climatice din Spania, care are drept obiectiv reducerea emisiilor de dioxid de carbon la nivelul net zero până în 2050.

Citește și : Jens Spahn este optimist în privinţa epidemiei din Germania

Criticată de partidele de stânga ca puţin ambiţioasă, ţinta de reducere a emisiilor va fi revizuită în 2023.

Pentru comparaţie, Germania şi-a luat angajamentul pentru realizarea neutralităţii emisiilor de carbon până în 2045, iar China are drept ţintă anul 2060.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

SHS anunță ploi însoțite de descărcări electrice în centrul și nordul țării

SHS anunță ploi însoțite de descărcări electrice în centrul și nordul țării Meteorologii anunță condiții de instabilitate în nordul și centrul țării. Potrivit SHS, în intervalul...

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.