Spania a suplimentat fondurile destinate sistemului de procesare a solicitărilor de azil

Publicat:

Guvernul spaniol a anunțat vineri că a autorizat o suplimentare de 150 de milioane de euro a fondurilor destinate sistemului național de procesare a solicitărilor de azil, în condițiile creșterii rapide a numărului de imigranți din America Latină, informează Reuters, potrivit mediafax.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Isabel Celaa, care a anunțat măsura în cadrul unei conferințe de presă, a declarat că la această sumă se vor adăuga încă 25 de milioane de euro din fonduri europene.


Citește și : Trump vede în victoria lui Johnson un semn bun pentru realegerea sa în 2020

În urma unor crize în unele state vorbitoare de limbă spaniolă, precum Venezuela sau Columbia, numărul persoanelor din America Latină care solicită azil în Spania a înregistrat o creștere puternică. Astfel, autoritățile locale de la Madrid au înregistrat 50.000 de solicitări de azil în perioada ianuarie-octombrie 2019, în condițiile în care numărul acestor cereri a fost de 36.000 la nivelul întregii țări în 2018.

Astfel, instituțiile din domeniul serviciilor sociale de la Madrid sunt supraaglomerate ca urmare a creșterii rapide a numărului de solicitări de azil din America Centrală și de Sud.

Joi, autoritățile locale de la Madrid au aprobat înființarea unui centru provizoriu de primire pentru solicitanții de azil, care ar urma să fie deschis în ianuarie.

Citește și : Corbyn va demisiona din funcţia de lider al Partidului Laburist la începutul anului viitor

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE Președintele francez Emmanuel Macron a lansat un avertisment dur cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.