Spania ameninţă că va reacţiona la posibilele tarife vamale impuse de SUA produselor europene

Publicat:

Spania l-a convocat pe ambasadorul Statelor Unite la Madrid, căruia i-a fost comunicat că autoritățile spaniole se opun noilor tarife vamale anunțate de Washington pentru unele produse europene, potrivit Euronews, scrie mediafax.

Autoritățile spaniole l-au informat pe ambasadorul american că vor lua măsuri similare în cazul în care decizia Statelor Unite se confirmă.


Citește și : Papa Francisc a învestit 13 noi cardinali

Guvernul spaniol a anunțat că este dispus să intermedieze discuțiile în acest sens între Uniunea Europeană și Statele Unite, însă dacă negocierile vor eșua, Madridul va solicita reimpunerea unor tarife vamale în valoare de peste patru miliarde de euro.

„Dacă Guvernul american respinge oferta referitoare la dialog din partea Spaniei și a Uniunii Europene, Guvernul spaniol va reacționa imediat cu fermitate pentru a apăra interesele cetățenilor și companiilor noastre”, a anunțat Executivul de la Madrid.

Statele Unite vor impune, din 18 octombrie, tarife vamale suplimentare de 10% pentru avioanele Airbus şi de 25% pentru produse din Uniunea Europeană, inclusiv whisky din Scoţia şi Irlanda, vin din Franţa şi brânzeturi din diverse regiuni.

Anunţul vine după ce, miercuri, Statele Unite au obţinut aprobarea Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC) pentru a impune tarife vamale suplimentare pentru produse europene în valoare de 7,5 miliarde dolari, din cauza subvenţiilor ilegale acordate de Uniunea Europeană grupului aeronautic Airbus.

Citește și : Patru persoane fără adăpost, bătute până la moarte în New York

Uniunea Europeană şi SUA sunt implicate într-o dispută comercială care durează de peste un deceniu cu privire la subvenţionarea producătorilor de avioane Airbus şi Boeing. Organizaţia Mondială a Comerţului a decis că ambele părţi au acordat subvenţii în valoare de miliarde de dolari pentru a dobândi un avantaj pe piaţă şi le-a cerut să înceteze să mai acorde subvenţii, în caz contrar urmând să le sancţioneze.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă Așezat în vârful unui deal de pe...

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic În unele țări europene, a fi bunic a devenit o ocupație plătită....

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul Tot mai multe sate din Republica...

Doi jurnalişti de la un post local de radio care l-au intervievat pe Biden afirmă că au primit în avans o listă cu întrebări

Doi jurnalişti de la un post local de radio care l-au intervievat pe Biden afirmă că au primit în avans o listă cu întrebări Doi...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.