X

Spania : Candidatul pentru postul de şef al executivului din Catalonia, Jordi Turull, a fost arestat

Cinci lideri catalani, printre care se numără candidatul pentru postul de şef al executivului din Catalonia, Jordi Turull, şi fosta preşedintă a parlamentului catalan, Carme Forcadell, au fost plasaţi vineri în arest preventiv de către Curtea Supremă spaniolă, informează agenţiile AFP şi EFE, conform agerpres.

Ceilalţi trei politicieni catalani arestaţi sunt foşti membri ai executivului regional care sub conducerea lui Carles Puigdemont au participat la tentativa de secesiune a Cataloniei.

Citește și : Egiptul şi-a deschis frontiera cu Fâşia Gaza pentru două zile

Judecătorul spaniol a decis de asemenea că aceşti cinci lideri separatişti nu vor putea beneficia de eliberare condiţionată.

În urma arestării, Jordi Turull nu va mai putea participa la şedinţa parlamentului catalan, prevăzută pentru sâmbătă şi la care urma să fie învestit şef al executivului regional.

Cei cinci fac parte dintr-un grup de 25 de politicieni separatişti care vor fi judecaţi pentru rebeliune, deturnare de fonduri sau nesupunere, a precizat judecătorul Pablo Llarena, cel care a decis arestul preventiv. Ei riscă până la 30 de ani de închisoare.

În acest grup al nucleului dur separatist se află şi lidera secesionistă catalană Marta Rovira, care, anticipând că va fi şi ea arestată, nu s-a prezentat vineri în faţa Curţii Supreme de la Madrid şi a anunţat că a ales calea exilului în Elveţia. Tot pentru a evita arestarea, şi Carles Puigdemont – aflat în acelaşi grup – s-a refugiat în Belgia imediat după ce proclamarea independenţei Cataloniei a eşuat.

Citește și : Afganistan : Atentat cu maşină-capcană în oraşul Lashkar Gah. Cel puţin 20 de morţi

Tags: arest preventivBelgiaCarme ForcadellcataloniaElvetiaJordi Turullmadrid
Categorii: Diaspora