Spania limitează circulaţia în mai multe regiuni pentru a evita un al treilea val al pandemiei

Publicat:

Mai multe regiuni spaniole, inclusiv Madrid, vor înăspri începând de luni restricţiile de circulaţie aflate în vigoare pentru a încerca să evite un al treilea val al pandemiei după sărbătorile de Crăciun, informează EFE, potrivit agerpres.

De la începutul crizei sanitare, Spania a înregistrat 1.928.265 de îmbolnăviri şi 50.837 de decese, potrivit ultimelor cifre furnizate joi de Ministerul Sănătăţii, iar datele comunicate de autorităţile regionale în ultimele 48 de ore prevăd o puternică creştere a cazurilor şi deceselor pentru săptămâna viitoare.


Citește și : Atentat sinucigaş în Somalia: patru morţi, între care doi cetăţeni turci

În Madrid, mai mult de jumătate de milion de cetăţeni din 18 zone sanitare (capitala spaniolă este împărţită în aşa numite zone administrative sanitare – 286 de astfel de zone) şi cinci municipii ale comunităţii autonome nu vor putea intra şi ieşi din aceste zone începând de luni decât cu motive justificate.

Decizia a fost anunţată sâmbătă într-o conferinţă de presă de ministrul sănătăţii al Comunităţii din Madrid, Enrique Ruiz Escudero, care a solicitat o monitorizare mai puternică a respectării măsurilor stipulate.

Oficialul a prezis o creştere a incidenţei îmbolnăvirilor, situată acum la 369 de cazuri la 100.000 de locuitori (peste 250 este considerat cu risc ridicat), ca urmare a evenimentelor ocazionate de sărbătoarea Crăciunului, deşi a considerat prematur să se vorbească despre un nou val de COVID.

În Spania au avut loc petreceri rave care s-au întins pentru mai mult de 40 de ore şi au atras sute de petrecăreţi în pofida pandemiei.

Citește și : Talibanii afgani nu sunt pregătiţi pentru încetarea focului (negociator)

Autorităţile sanitare din Madrid au confirmat sâmbătă şi nouă cazuri pozitive ale tulpinii britanice a coronavirusului în regiune, în timp ce alte 30 sunt în studiu.

În Andaluzia (sud), unde au fost înregistrate 1.237 de cazuri noi de COVID în ultimele 24 de ore, guvernul regional a ordonat închiderea a opt municipalităţi care se învecinează cu Gibraltar, după ce executivul coloniei britanice a anunţat carantinarea totală timp de 14 zile a întregii sale populaţii. Decizia se datorează creşterii “îngrijorătoare” a infecţiilor cu coronavirus din ultimele zile, 172 de vineri, după cum a explicat într-o declaraţie ministrul-şef al Gibraltarului, Fabian Picardo.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

Actrița Shannen Doherty a murit la 53 de ani; Suferea de cancer de mai mulți ani

Actrița Shannen Doherty a murit la 53 de ani; Suferea de cancer de mai mulți ani Shannen Doherty a murit după ce mai mulți ani...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.