Spania nu renunţă la ideea de a taxa giganţii Internetului în pofida avertismentelor americane

Publicat:

Guvernul spaniol a trimis Parlamentului un proiect de lege care prevede taxarea veniturilor generate de giganţii din domeniul Internetului, precum Google, Amazon sau Facebook, în Spania, a declarat marţi ministrul Bugetului, Maria Jesus Montero, informează Reuters, scrie agerpres.

Guvernul de la Madrid propune o taxă de 3% care se va aplica doar marilor companii din sectorul digital care realizează venituri de peste 750 de milioane de euro pe an la nivel global şi de peste trei milioane de euro în Spania, a precizat Maria Jesus Montero. Aceasta a menţionat însă că taxa, care ar putea aduce aproximativ un miliard de euro pe an la bugetul de stat, nu se va aplica până în luna decembrie a acestui an, în ideea de a permite Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD) să ajungă la un acord global cu privire la taxarea giganţilor internetului.


Citește și : Trump cere ca toate procesele declanşate de ancheta procurorului Mueller să fie anulate

Cu toate acestea, opoziţia exprimată de SUA, unde îşi au sediul multe companii din sectorul Internetului, a împiedicat realizarea de progrese cu privire la o taxă globală coordonată, ceea ce a determinat unele ţări (precum Franţa şi Marea Britanie) să introducă propriile lor taxe, măsură care a declanşat ameninţări de represalii, via tarife vamale, din partea Washingtonului.

De asemenea, Cabinetul de la Madrid a aprobat marţi o lege privind taxarea tranzacţiilor financiare cu 0,2%, ceea ce ar putea aduce la buget aproximativ 850 milioane de euro, a apreciat Maria Jesus Montero. Noua taxă se va aplica pentru tranzacţiile cu acţiuni la companiile listare care au au o capitalizare de piaţă mai mare de un miliard de euro. Potrivit datelor furnizate de firma de cercetare de piaţă Refinitiv, în Spania sunt aproximativ 60 de astfel de companii.

Parlamentul de la Madrid ar urma să aprobe ambele proiecte legislative în lunile următoare.

Citește și : Procesul lui Netanyahu va începe la 17 martie

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.