Spania: Partidul Popular își va alege sâmbătă noul președinte

Publicat:

Partidul Popular din Spania care din luna iunie se află în opoziție, după șase ani de guvernare, își va alege sâmbătă noul președinte, între Soraya Saenz de Santamaria, un candidat de centru și unul de dreapta, Pablo Casado, informează Reuters, scrie mediafax.

Partidul Popular încearcă să-și regăsească identitatea după ce fostul său lider Mariano Rajoy a primit un vot de neîncredere, pe fondul crizei din Catalonia și a acuzațiilor de corupție cu care s-a confruntat acesta.


Citește și : Italia: Salvini a depus plângere împotriva scriitorului Roberto Saviano

Înfrângerea i-a adus pe socialiști la putere, astfel una dintre primele decizii pe care va trebui să o ia noul lider va fi dacă îi va oferi sprijinul primului-ministru Pedro Sanchez care, precum predecesorul său, Rajoy, conduce un guvern minoritar.

Acest vot ar putea duce la o divizare în interiorul partidului, Parlamentarii PP și alți membri importanți din partid vor trebui să aleagă între Soraya Saenz de Santamaria, fostul vicepremier spaniol, și Pablo Casado, un parlamentar de 37 de ani din orașul Avila, de lângă Madrid.

Ambii sunt adepți ai conservatorismului fiscal, dar Saenz de Santamaria, imaginea Partidului Popular în perioada premierului Rajoy, este considerată moderată din punct de vedere social, în timp ce Casado, care este împotriva avortului, se situează către dreapta.

Citește și : Armata israeliană a bombardat „ţinte militare din întreaga Fâşie Gaza”

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat în ședința din...

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate Cod Roșu de inundații în România! Forțele de intervenție de la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.