X

Spania : Separatiștii cer învestirea lui Puigdemont ca președinte al Cataloniei

O parte a aleşilor separatişti catalani au îndemnat miercuri Parlamentul regional să-l învestească pe Carles Puigdemont preşedinte, în pofida încarcerării sale în Germania, unde aşteaptă ca justiţia să se pronunţe asupra extrădării sale către Spania, relatează AFP, potrivit news.ro .

”În aceste vremuri de urgenţă democratică pentru Catalonia, ar trebui să spunem în mod public că nu renunţăm la învestirea preşedintelui Carles Puigdemont”, blocată de către justiţia spaniolă, a declarat Gemma Geis, de pe lista lui Puigdemont, Împreună pentru Catalonia.

Citește și : Italia : EXPLOZIE în portul Livorno. Doi muncitori şi-au pierdut viaţa

Majoritatea separatistă în Cameră a adoptat după aceea o rezoluţie simbolică prin care este apărat dreptul lui Carles Puigdemont de a fi învestit şi care cere eliberarea celor nouă separatişti încarceraţi în Spania.

După arestarea lui Carles Puigdemont în Germania, în virtutea unui mandat internaţional de arestare, Împreună pentru Catalonia – 34 din cei 135 de deputaţi – a repus în discuţie învestirea sa, la care acesta a renunţat la începutul lui martie din cauza obstacolelor judiciare.

Această ipotetică învestire se poate face doar la distanţă – ceea ce este interzis de justiţie şi nemulţumeşte celălalt mare partid separatist, Stânga republicană din Catalonia (ERC, 32 de mandate).

ERC, al cărui lider Oriol Junqueras este în închisoare, se teme de consecinţele judiciare pe care le riscă preşedintele Parlamentului catalan Roger Torrent, ce provinde din rândul său, în cazul în care acţionează în vederea alegerii lui Puigdemont.

Însă acest scenariu încântă partidul cel mai radical, Candidatura Unităţii Populare (CUP, extremă strânga), care deţine patru mandate în Parlament.

”Noi cerem o sesiune de învestire chiar acum, în vederea învestirii lui Carles Puigdemont”, a declarat un purtător de cuvânt al formaţiunii, Carles Riera, care a propus să preia cu această ocazie preşedinţia Camerei şi a-şi asuma toate responsabilităţile.

”Ceea ce vreţi voi este să aveţi un preşedinte în închisoare”, le-a reproşat Inés Arrimadas, conducătoarea grupului partidului antiseparatist Ciudadanos (centru-dreapta).

După ce Carles Puigdemont a renunţat la învestire, separatiştii au încercat – fără succes – să-l învestească pe activistul Jordi Sanchez, încarcerat, iar apoi pe fostul purtător de cuvânt al Guvernului regional Jordi Turull, cu o zi înainte să fie încarcerat.

Parlamentul catalan are termen până la 22 mai să aleagă un preşedinte al regiunii, altfel urmând să fie organizate noi alegeri regionale.

Atât timp cât nu este învestit un preşedinte, Catalonia rămâne sub administraţia directă a Guvernului central, care a plasat-o sub tutelă pe 27 octombrie, în urma unei secesiuni eşuate.

Citește și : Donald Trump : Există ‘o şansă bună’ ca liderul nord-coreean Kim Jong-Un să renunţe la arme nucleare

Tags: cataloniagermaniaparlamentul regionalPuigdemontseparatismspania
Categorii: Diaspora