Spania: Socialiştii ameninţă cu noi alegeri, dacă opoziția îl blochează pe Sanchez să formeze un guvern

Publicat:

Socialiştii aflaţi la guvernare în Spania, care au câştigat alegerile din aprilie, dar nu au obţinut o majoritate parlamentară, au ameninţat luni că vor convoca noi alegeri, dacă partidele de opoziţie persistă în blocarea tentativelor premierului în exerciţiu Pedro Sanchez de a forma un guvern minoritar, relatează agenţia Reuters, potrivit agerpres.

Aceasta a fost singura alternativă, în condiţiile în care Sanchez nu a putut obţine sprijinul parlamentului, a declarat presei un socialist de rang înalt, Jose Luis Abalos.


Citește și : Trump sugerează că ar putea taxa vinurile franţuzeşti: Franţa taxează mult vinul şi noi taxăm puţin vinul franţuzesc

Sanchez, invitat săptămâna trecută de către Regele Felipe al VI-lea să încerce să obţină aprobarea parlamentului pentru a depune jurământul ca prim-ministru, a început în această săptămână întâlnirile cu liderii partidelor de opoziţie.

Într-o primă rundă de vot în parlament, Sanchez are nevoie de sprijinul unei majorităţi a parlamentarilor pentru a obţine votul de încredere. Cu sprijinul Podemos (de extrema stângă) şi al unor partide mai mici, Sanchez ar putea fi votat într-o a doua rundă, care necesită doar mai multe voturi ”pentru” decât ”împotrivă”.

Partidul Popular (PP, de dreapta) şi Ciudadanos (de centru-dreapta) au indicat amândouă că vor căuta să blocheze depunerea jurământului de către Sanchez, în timp ce Podemos a condiţionat sprijinul său de un loc în guvernul lui Sanchez, ceea ce socialiştii au exclus.

Citește și : Directorul Organizaţiei Internaţionale a Muncii cere adoptarea unei Convenţii privind hărţuirea

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.