X

Spania : Zece membri ai unei celule afiliate SI, condamnaţi la închisoare pentru pregătirea de atentate la Barcelona

Zece membri ai unei celule afiliate la organizaţia Statul Islamic (SI) care intenţionau să comită atentate la Barcelona sau o “execuţie” filmată au fost condamnaţi la pedepse de 8 până la 10 ani de închisoare, a anunţat marţi Curtea Supremă spaniolă, transmite AFP, conform agerpres.

Cei condamnaţi – cinci marocani, patru spanioli şi un brazilian – erau “dispuşi să execute oricând un atac împotriva unor instituţii cum ar fi poliţia, unele bănci sau organizaţii evreieşti din Spania, ori să se alăture Daesh”, acronimul Statului Islamic în limba arabă, a menţionat Curtea Supremă.

Citește și : Donald Trump își anulează participarea la Summitul Americilor pentru a se concentra pe Siria

Aceştia erau membri ai unei celule din Terrassa, în apropiere de Barcelona, denumită “Fraternitate islamică, Grup pentru predicarea jihadului” şi au fost condamnaţi pentru “apartenenţă la o organizaţie teroristă”.

Cei trei lideri ai celulei au fost condamnaţi la 12 ani de închisoare, iar ceilalţi şapte la opt ani.

În martie 2015, principalul lider al celulei, un spaniol convertit la islam, propusese răpirea şi decapitarea unui “necredincios”, precum şi difuzarea pe internet a înregistrării video a execuţiei, pentru a fugi apoi în Siria. Tot acesta propusese mai devreme grupării să “comită un atentat împotriva parlamentului catalan, fără ca nimeni să formuleze vreo obiecţie, considera justificate decapitările şi vorbea de fabricarea de bombe artizanale pentru comiterea de atentate”, a precizat instanţa supremă.

Poliţia a găsit asupra sa însemnări elogioase la adresa jihadului şi cărţi despre organizaţii europene care au comis atentate, cum ar fi ETA în Ţara Bascilor sau membri al Facţiunii Armata Roşie din Germania.

Membri ai celulei au desfăşurat acţiuni de “recunoaştere” la Barcelona, unde au fotografiat gara, un hotel de lux de la malul mării, precum şi Piaţa Spaniei, unde se află un hotel, un centru comercial şi un comisariat de poliţie.

Citește și : Armata israeliană confirmă autenticitatea unei înregistrări video în care un soldat israelian trage asupra unui palestinian neînarmat

Unul din membrii grupării a plecat în Siria în aprilie 2014 şi a murit la Fallujah, în Irak, în mai anul următor. Alţi trei au vrut la rândul lor să plece în Siria la finele lui 2014, dar au fost reţinuţi la graniţa dintre Bulgaria şi Turcia.

Catalonia a fost vizată în august 2017 de un dublu atentat revendicat de Statul Islamic, soldat cu 16 morţi la Barcelona şi Cambrils. Aproape o treime din arestările pentru “terorism jihadist” din Spania din 2017 au avut loc în Catalonia, conform Ministerului spaniol de Interne.

Tags: atentatebarcelonaCurtea SupremăinchisoareStatul Islamic
Categorii: Diaspora