Spania : Zece poliţişti au fost răniţi în cursul unor ciocniri în centrul Madridului

Publicat:

Zece poliţişti au fost răniţi, iar şase persoane au fost arestate în cursul unor ciocniri în centrul Madridului, joi noaptea, după decesul unui vânzător senegalez stradal, a anunţat vineri poliţia spaniolă, scrie AFP, potrivit news.ro .

”Numărul răniţilor este de zece poliţişti naţionali. Asta nu înseamnă că nu au fost răniţi în rândul poliţiştilor municipali”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al poliţiei naţionale.


Citește și : Disputa teritorială dintre Slovenia și Croația ajunge în fața Comisiei Europene

Contactată, poliţia municipală nu a vrut să facă declaraţii.

De asemenea, şase persoane de naţionalitate spaniolă au fost arestate, inclusiv un minor şi o femeie, potrivit poliţiei naţionale.

Ciocnirile, neobişnuite în capitala spaniolă, au început către ora 20.30 GMT (22.30, ora României), în cursul unei manifestaţii de protest, în urma decesului unui senegalez în vârstă de aproximativ treizeci de ani.

Mam M’Baye Diaye era un vânzător ambulant în Piaţa Puerta del Sol, cea mai celebră din Madrid, potrivit mai multor senegalezi.

Protestatari au aruncat cu pietre, pavele şi sticle într-un vehicul de pompieri şi în membri ai forţelor de ordine, care au răspuns cu tiruri cu gloanţe de cauciuc.

Pe străzi adiacente, dar şi în zonă, au fost incendiate elemente de mobilier urban şi biciclete.

Serviciile de urgenţă au anunţat că un bărbat a fost găsit inconştient pe o stradă de către o patrulă a poliţiei.

Când au sosit ajutoare, ”era o patrulă a poliţiei municipale care trecea pe acolo şi care l-a văzut prima. Erau pe cale să-l reanimeze”, a declarat pentrtu AFP un purtător de cuvânt al serviciilor de urgenţă.

Însă mai mulţi senegalezi cu care AFP a stat de vorbă afirmă că bărbatul a murit după ce a fost urmărit de poliţia municipală.

Preşedinta regiunii Madrid Cristina Cifuentes şi-a exprimat regretul, vineri, faţă de decesul senegalezului şi a apreciat că a avut loc din ”cauze naturale”.

Citește și : Cazul Skripal, trecut pe agenda summitului UE din 22-23 martie de la Bruxelles (sursă europeană)

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.