X

SPD acceptă negocierile cu conservatorii germani

Conducerea Partidului Social Democrat (SPD) a anunţat luni că susţine în unanimitate propunerea de angajare în negocieri cu conservatorii germani în vederea formării unei mari coaliţii de guvernământ, a declarat un reprezentat de rang înalt al partidului, relatează Reuters, potrivit news.ro.

Într-un document, SPD menţionează între exigenţele sale principale o armonizare a impozitării societăţilor la nivel european şi o creştere a impozozitelor celor cu salarii mari.

Citeşte şi: Lipsa unui guvern german a provocat STAGNAREA Bundeswehr-ului

Social-democraţii conduşi de Martin Schulz preconizează pe de altă parte o ”politică ambiţioasă în domeniul lupei împotriva modificărilor climatice” şi o creştere a bugetului educaţiei, a fondurilor alocate Internetului de mare viteză sau infrastructurii rutiere şi locuinţelor.

Membri SPD urmează să dezbată propunerile conducerii într-un Congres al partidului care va avea loc la Berlin în perioada 7-9 decembrie.

Liderul Partidului Social-Democrat german (SPD), Martin Schulz, a anunţat luni că tratativele cu blocul conservator al cancelarului Angela Merkel privind formarea noului guvern vor începe săptămâna viitoare dacă congresul formaţiunii, ce se reuneşte ulterior în această săptămână, va da undă verde în această privinţă, transmite Reuters, potrivit agerpres.

”Vom explora dacă şi cum este posibilă formarea unui guvern”, a declarat Schulz într-o conferinţă de presă.

Conducerea SPD a recomandat începerea discuţiilor cu conservatorii, a spus fostul preşedinte al Parlamentului European, care a adăugat că decizia finală va fi luată în congres.

Germania cunoaşte cea mai gravă criză politică din ultimele decenii după ce blocul conservator CDU/CSU (Uniunea Creştin-Democrată/Uniunea Creştin-Socială) nu a reuşit să ajungă la un acord cu liber-democraţii şi Verzii privind formarea unei coaliţii guvernamentale la Berlin.

Conservatorii şi social-democraţii au participat la ‘marea coaliţie’ după alegerile din septembrie 2013, dar SPD a anunţat că trece în opoziţie după rezultatele dezamăgitoare înregistrate la scrutinul parlamentar din toamna acestui an, cea mai gravă înfrângere electorală a sa din perioada postbelică.

Unii membri ai conducerii SPD au sugerat chiar ca formaţiunea să accepte un guvern minoritar condus de Angela Merkel, ca un compromis pentru a se pune capăt crizei politice. În istoria postbelică, Germania a fost condusă doar în trei rânduri, pentru scurte perioade, de un guvern minoritar.

Tags: Angela MerkelgermaniaPartidul Social-Democrat din Germania (SPD)
Categorii: Diaspora