SPD intenţionează să îl desemneze pe Olaf Scholz la funcţia de cancelar al Germaniei

Publicat:

Partidul Social-Democrat (SPD, centru-stânga) intenţionează să îl desemneze pe vicecancelarul Olaf Scholz, în prezent ministru de Finanţe, candidat la funcţia de cancelar al Germaniei în scrutinul parlamentar programat anul viitor, afirmă surse citate de publicaţiile Die Zeit şi Bild, scrie mediafax.

Partidul Social-Democrat a efectuat un sondaj de opinie în rândul membrilor formaţiunii privind preferinţele pentru candidatul la funcţia de cancelar al Germaniei.


Citește și : Unchiul liderului sirian Bashar al-Assad, condamnat la patru ani de închisoare în Franţa

Olaf Scholz, în vârstă de 62 de ani, vicecancelar şi ministru de Finanţe, s-a clasat pe primul loc în preferinţe, cu 57%, urmat de Manuela Schwesig, premierul landului Mecklenburg-Vorpommern, şi de Franziska Giffey, ministrul Familiei, Seniorilor, Femeilor şi Tineretului.

Partidul Social-Democrat (SPD, centru-stânga) este partenerul de guvernare al Uniunii Creştin-Democrate / Uniunii Creştin-Sociale (CDU/CSU, centru-dreapta), formaţiunea cancelarului Angela Merkel. La rândul său, CDU urmează să desemneze candidatul la postul de cancelar al Germaniei, în contextul în care Angela Merkel a anunţat că acesta va fi ultimul său mandat.

Germania va organiza alegeri parlamentare în toamna anului 2021.

Citește și : Air France pregăteşte reducerea personalului cu 8.300 de posturi prin plecări voluntare

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Vești bune pentru șoferi: Dispare amenda automată pentru lipsa rovinietei

Vești bune pentru șoferi: Dispare amenda automată pentru lipsa rovinietei Vești bune pentru șoferi. Amenda automată pentru lipsa rovinietei pe drumurile naționale ar putea dispărea....

România: 19 candidați și-au depus dosarele de participare în cursa prezidențială, doi au fost deja respinși

România: 19 candidați și-au depus dosarele de participare în cursa prezidențială, doi au fost deja respinși Înregistrarea candidaturilor pentru alegerile prezidențiale din România s-a încheiat....

Peste 10,7 milioane de decalitri de vinuri, exportate anul trecut! Cine este principalul cumpărător de licori moldovenești

Peste 10,7 milioane de decalitri de vinuri, exportate anul trecut! Cine este principalul cumpărător de licori moldovenești În anul 2023, Moldova a exportat în total...

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.