Specialiștii francezi se tem că Marine Le Pen ar putea câștiga alegerile prezidenţiale

Publicat:

Există o posibilitate ‘deloc neglijabilă’ ca lidera extremei drepte franceze Marine Le Pen să câştige alegerile prezidenţiale din 2022 din Franţa, semnalează autorii unui studiu publicat miercuri, în care aceştia menţionează şi cauzele care ar putea duce la o victorie a preşedintei Adunării Naţionale (Rassemblement national, fostul Front Naţional): apropierea programatică între dreapta şi extrema dreaptă, ‘de-demonizarea ‘ ex-Frontului Naţional şi o atitudine de detestare la adresa preşedintelui Emmanuel Macron, transmite AFP, potrivit agerpres.

Pentru ca lidera Adunării Naţionale să fie aleasă, conform autorilor studiului Fundaţiei Jean-Jaures, un think tank considerat de stânga, ar trebui ca una din cele trei condiţii menţionate să fie îndeplinită: ‘electoratul dreptei moderate să se raporteze masiv la aceasta, ca ea să fie suficient de ‘de-demonizată’ pentru a-i împinge la absenteism pe alegătorii candidaţilor eliminaţi din primul tur de scrutin şi ca Emmanuel Macron să devină la fel de dezgustător ca Marina Le Pen’.


Citește și: Polițistul Derek Chauvin este VINOVAT de asasinarea lui George Floyd

Cu toate că autorii studiului resping ipoteza unei ‘mari convergenţe a extremelor’ între electoratul Marinei Le Pen şi cel al lui Jean-Luc Melenchon (extrema stângă), din cauza poziţiilor ‘profund diferite’ în probleme culturale şi economice, ei constată o ‘convergenţă programatică incontestabilă’ între Republicanii (Les Republicains, LR, dreapta) şi Adunarea Naţională.

Distanţa între simpatizanţii dreptei şi cei ai extremei drepte ‘s-a redus considerabil’ în probleme legate de islam, dar şi de autoritate, la fel ca şi în chestiunea restabilirii pedepsei cu moartea.

Totuşi, pe plan economic, electoratul de dreapta se dovedeşte a fi ‘mult mai liberal’ decât cel de extremă dreapta, chiar dacă se observă o convergenţă asupra ideii că sunt prea mulţi asistaţi în Franţa.

În privinţa provocărilor culturale şi de imigraţie, distanţa dintre cele două electorate se reduce constant din 2017 prin ”migrarea” unei părţi a electoratului de dreapta a lui Emmanuel Macron, ceea ce lasă un electorat mai puţin centrist Republicanilor şi, prin urmare, mai permeabil la ideile Adunării Naţionale.

Convergenţa programatică nu se reflectă decât în ‘mod imperfect’ la nivelul electoratului, care se apropie în probleme culturale, dar rămâne îndepărtat cu privire la economie.

Citește și: Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a împlinit 95 de ani

Studiul concluzionează că, dacă în prezent electoratele de dreapta şi extrema dreaptă rămân destul de distincte, ‘apropierea produsă în probleme culturale sugerează posibilităţi de transfer al votului în al doilea tur’ de scrutin.

Faptul că Emmanuel Macron ‘suscită o respingere considerabilă’ în afara taberei sale ar putea duce la un ‘absenteism semnificativ în cazul unui duel cu Marine Le Pen’, subliniază experţii Fundaţiei Jean-Jaures.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor Oficialii din Premier League vor să introducă interviuri cu jucătorii...

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.