Spectacol rar al naturii în Arabia Saudită: Deşertul a fost acoperit cu flori violet

Publicat:

Un spectacol rar al naturii poate fi admirat în aceste zile în nord-estul Arabiei Saudite, unde deşertul a fost acoperit de un covor format din flori violet, a căror apariţie a fost favorizată de ploile abundente din ultima perioadă, informează AFP, potrivit agerpres

Mohammed al-Moutairi, un profesor aflat la pensie, a făcut aproape şase ore pe drum pentru a veni să admire acest fenomen rar în ţara lui. “Nimeni nu se aşteaptă să vadă un astfel de spectacol al naturii în Arabia Saudită”, a declarat el, aşezat pe o pătură alături de câţiva prieteni. Pentru a putea să admire spectacolul natural din Rhafa, fostul profesor a parcurs 550 de kilometri din oraşul în care locuieşte, aflat în centrul regatului saudit.


Citește și : Kievul rămâne ferm: Rusia trebuie să-şi retragă trupele de pe teritoriul Ucrainei înainte să înceapă negocierile

Priveliştea de aici “ne împrospătează sufletele”, a adăugat el, vorbind despre aceste flori cunoscute în Arabia Saudită şi sub numele de “lavanda deşertului”.

Ploile de iarnă au provocat inundaţii care au făcut victime în unele regiuni din vestul Arabiei Saudite la sfârşitul anului trecut, însă în regiunile din nord ele au readus deşertul la viaţă.

“Ca în rai”

Departe de blocurile de tip zgârie-nori şi de ambuteiajele rutiere, Nasser al-Karaani a parcurs la rândul lui 770 de kilometri venind din capitala ţării, Riad, pentru a vedea aceste flori înainte ca ele să se ofilească.

“Spectacolul durează doar 15-20 de zile pe an, atunci am venit aici în mod special, ca să profităm de el”, a declarat acest om de afaceri saudit în vârstă de 55 de ani.

Însoţit şi el de câţiva prieteni, Nasser al-Karaani a scos din vehiculul său de teren un cort şi l-a montat apoi la faţa locului, o scenă obişnuită în regiunea Golfului Persic, conform tradiţiei beduine din zonă, dar care se produce arareori în mijlocul unui câmp de flori.

“E o atmosferă relaxantă”, a adăugat antreprenorul saudit, aşezat alături de prietenii lui în jurul unui foc înainte să bea o ceaşcă de ceai.

În apropierea grupului, zeci de alţi vizitatori s-au aşezat la rândul lor pe pământ, în jurul unui foc, pentru a prepara ceaiul sau pentru a găti prânzul.

Locuitorii din zonă au alungat cămilele pentru a le împiedica să pască florile, care atrag atât turişti saudiţi, cât şi din ţări vecine.

Citește și : Moscova confirmă numirile recente în fruntea districtelor militare ale Federaţiei Ruse

Printre ei, Abderrahmane al-Marri nu regretă că a venit din Qatar, un mic emirat extrem de bogat şi care se învecinează cu Arabia Saudită.

“Spectacolul naturii a meritat efortul. Este ca şi cum ai fi în rai”, a declarat el pentru AFP, după o călătorie de 12 ore.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.