X

Spectacolul de artificii de Anul Nou de la Paris, anulat pentru a preveni răspândirea variantei Omicron

Primăria Parisului a anulat spectacolul de artificii de Anul Nou şi festivităţile programate cu această ocazie pe Champs Elysees, în acord cu noile reguli ale autorităţilor franceze pentru a preveni răspândirea variantei Omicron a coronavirusului, informează Reuters, citând BFM TV, potrivit agerpres

Premierul francez Jean Castex a declarat vineri că petrecerile publice de mari dimensiuni şi focurile de artificii vor fi interzise în noaptea de Anul Nou şi a recomandat locuitorilor – chiar dacă sunt vaccinaţi – să îşi facă un test pentru depistarea COVID-19 înainte de a se aduna la petrecerile de sfârşit de an.

Citește și : Rusia vrea negocieri de securitate rapide şi o nouă convorbire între Putin şi Biden

Responsabilii francezi din domeniul sănătăţii au urmărit cu nervozitate creşterea numărului de cazuri de coronavirus în ultimele săptămâni. Cea mai recentă rată medie a incidenţei – pe o perioadă de şapte zile – este de 515 la 100.000 de locuitori, însă în unele zone ale ţării a fost înregistrat un număr considerabil mai mare de infectări, potrivit DPA.

Tags: Anul NouChamps-ElyseesOmicronparis
Categorii: Diaspora