Speculatiile despre viitorul bebelus regal la casele de pariuri

Publicat:

Un adevărat val de “meghanomanie” a cuprins Regatul Unit al Marii Britanii în apropierea naşterii primului copil al prinţului Harry cu fosta actriţă Maghan Markle, potrivit AFP, scrie News.ro .

Această explozie de entuziasm este rezultatul incredibilei popularităţi a ducesei de Sussex, la un an de la căsătoria cu prinţul Harry.


Citește și : FBI a primit o serie de indicii înaintea atacului de la o sinagogă din California

Meghan Markle l-a influenţat pe prinţul Harry într-o manieră pozitivă. Prinţ modern, fost ofiţer al armatei, acesta a început să practice yoga şi homeopatia, preocupări dragi soţiei sale. În faţa ostilităţii ducesei de Sussex pentru vânătoare, ducele îi frecventează mult mai rar pe aristocraţii din Gloucestershire cu care a petrecut în tinereţe în favoarea cercului, artistic şi cosmopolit, al lui Meghan.

Aceasta a redefinit rolul de prinţesă regală prin îndeplinirea misiunii de caritate aşa cum o înţelege ea. Astfel, ea l-a convins pe Harry să realizeze un documentar despre sănătatea mintală împreună cu Oprah Winfrey, care a fost prezentă la nunta celor doi.

Ducesa de Sussex a făcut schimbări şi în materie de vestimentaţie, având încredere în creaţiile prietenei sale Clare Waight Keller, designer al casei Givenchy. “Este o femeie puternică care ştie ce vrea în materie de modă”, a declarat revistei Tatler cea care o consideră pe clienta sa noua Audrey Hepburn.

Potrivit caselor de pariuri britanice, soţia prinţului Harry va naşte la începutul lunii mai o fetiţă, al cărei prenume va fi Diana.

În ceea ce priveşte prenumele copilului, “marele favorit” este cel al mamei prinţului Harry, Diana, cu 60% din totalul pariurilor, a spus Rupert Adams, purtător de cuvânt al casei William Hill.

Pariuri se fac şi în ceea ce-i priveşte pe viitorii naşi ai bebeluşului, printre favoriţi fiind soţii Clooney, soţii Beckham, Serena Williams, Elton John şi Oprah Winfrey.

Citește și : Erdogan vrea un grup de lucru Turcia-SUA pentru depăşirea disensiunilor privind sistemul S-400

Bebeluşul ar putea să se nască “săptămâna viitoare” (29 aprilie – 5 mai), potrivit caselor de pariuri. Cota sa este în prezent de 1/5, contra “unei cote de 7/2 pentru o naştere în cursul weekendului”, a precizat pentru AFP Alex Apati, purtător de cuvânt al casei Ladbrokes.

Cei care au pariat au mizat, în general, 4 lire sterline (4,65 euro). Potrivit lui Rupert Adams, acest lucru înseamnă o sumă de aproape 5 milioane de lire sterline (5,8 milioane de euro) pe piaţa totală a pariurilor din Marea Britanie.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.