Fostul ministru, Andrei Spînu, îi dă replica liderului socialiștilor Igor Dodon, dupoă ce ultimul l-a menționat în intervenția sa tradițională live pe rețelele de socializare.
Citește și: Guvernul îndeamnă contribuabilii să susțină financiar „o cauză în care cred”
Spînu îl acuză de Dodon de „răspândirea informațiilor false” și consideră că el însuși are datorii serioase în fața justiției moldovenești.
„Dodon trebuie să răspundă pentru dosarul „Kuliok”, pentru dosarul „Bahamas” și pentru acuzațiile de trădare de țară. Într-adevăr, ai dreptate, Igor Dodon. În ultimii ani, reformarea justiției nu s-a realizat pe deplin, iar acesta este unul dintre motivele pentru care încă nu ai fost judecat. Sper din tot sufletul ca, într-o bună zi, să avem o justiție serioasă, care să facă dreptate și să te tragă la răspundere pentru toate aceste fapte”, a menționat Spînu.
Replica fostului ministru vine după socialistul Dodon l-a vizat în contextul demisiei Veronicăi Drăgălin de la șefia Procuraturii Anticorupție (PA).
„Andrei Spînu și ceilalți, care au apărut în investigațiile Veronicăi Dragalin, și care au cerut Maiei Sandu să o sacrifice, pot deschide șampania și să sărbătorească victoria. Dar asta nu va dura mult… Din câte știu, a fost forțată să plece, fiind șantajată cu anumite filmări în stilul banditesc al lui Plahotniuc – Sandu, Spînu și toată gașca lor acționează exact ca el… Iar Spînu are toate șansele să redevină „băiatul de aur”. Nu m-aș mira dacă în curând va reapărea lângă Maia Sandu, în calitate de șef al staffului ei electoral, mai ales că are multă experiență în acest sens”, a menționat Dodon în intervenția sa live.












