X

Spion britanic, condamnat la ani grei de temniţă în China

Spion britanic, condamnat la ani grei de temniţă în China

China a anunţat vineri că a condamnat un cetăţean britanic la cinci ani de închisoare pentru spionaj, un caz ce datează de mai mulţi ani, dar care a fost confirmat abia săptămâna aceasta, relatează AFP, potrivit stiripesurse.ro.

Citeşte şi: Fiscul a înghețat conturile lui Andronachi, Plahotniuc şi Platon – Stiripesurse.md

Un tribunal din Beijing l-a condamnat pe britanic în prima instanţă în 2022 pentru că “a obţinut ilegal şi a transmis informaţii confidenţiale” în beneficiul unor actori din “afara graniţelor” Chinei continentale, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă Wang Wenbin, un purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe.

El a precizat că sentinţa a fost confirmată în apel în septembrie anul trecut.

Spion britanic, condamnat la ani grei de temniţă în China

Cotidianul american Wall Street Journal a menţionat pentru prima dată, într-un articol publicat joi, cazul omului de afaceri britanic Ian Stones.

Ziarul afirmă, pe baza declaraţiilor familiei bărbatului şi a altor surse, că acesta a “dispărut” în 2018, după ce a lucrat câţiva zeci de ani în China.

Întrebat vineri despre acest articol, Wang Wenbin a dat asigurări că instanţa l-a judecat pe omul de afaceri în “strictă conformitate cu legea” şi a garantat “pe deplin” drepturile acuzatului.

Spion britanic, condamnat la ani grei de temniţă în China

Purtătorul de cuvânt al diplomaţiei chineze a precizat că oficiali britanici au putut să-l viziteze pe Ian Stones şi să participe la procesul său.

“China este un stat de drept”, a spus Wang Wenbin.

“Organele judiciare se asigură cu stricteţe că aceste cazuri sunt tratate conform legii şi că protejează drepturile şi interesele legitime ale părţilor chineze şi străine”, a subliniat el.

Tags: ChinaIan StonesspionWang Wenbin
Externe