Spionajul american nu știe nici acum cauza ‘sindromului Havana’

Publicat:

Statele Unite nu sunt în continuare sigure ce provoacă aşa-numitul ”sindrom Havana”, nişte afecţiuni misterioase ale mai mutor diplomaţi americani, în mai multe ţări, anunţă directoarea serviciilor naţionale de informaţii (DNI) Avril Haines, relatează AFP, potrivit news.ro.

Avril Haines a organizat vineri o reuniune cu oficiali de rang înalt din Guvern şi experţi, în care au discutat această problemă, a anunţat ea luni.


Citește și: Insula Martinica se ÎNCHIDE și le recomandă turiștilor să plece

Acest fenomen a condus la acuzaţii – nesusţinute cu probe – la adresa Rusiei şi altor ţări cu privire la faptul că au folosit dispozitive electronice de înaltă intensitate cu scopul de a dăuna fizic diplomaţilor americani în Cuba, China şi în alte părţi.

La cinci ani de la primul caz, la Havana, experţi medicali, serviciile de informaţii şi oficiali americani nu ştiu în continuare care anume este cauza exactă a acestor ”probleme de sănătate anormale” care au afectat diplomaţi şi familiile lor, anunţă într-un comunicat Haines.

”Identificarea cauzei problemelor de sănătate anormale, furnizarea celor mai bune îngrijiri celor care au fost afectaţi şi împiedicarea ca astfel de incidente să continue este o prioritate absolută”, s-a convenit în reuniunea de vineri, potrivit DNI.

Departamentele Apărării, de Stat, Trezoreriei, Energiei, Securităţii Interne şi Justiţiei au participat vineri la această reuniune.

Diplomaţii afectaţi au acuzat în ultimii ani Guvernul de faptul că nu face suficient în vederea identificării cauzei sau sursei simpromelor lor.

Scandalul a izbucnit în 2016, când diplomaţi americani şi familiile lor din Cuba au raportat migrene, stări de rău şi sângerări din nas după ce au auzit sunete ascuţite noaptea.

Plângeri asemănătoare ale unor oficiali americani au fost raportate, de atunci, în China, Rusia şi inclusiv în Statele Unite.

Citește și: Mexicul se angajează să protejeze o jurnalistă amenințată de traficanții de droguri

Publicaţia The New Yorker dezvăluia în iulie că de la instalarea la Casa Albă a lui Joe Biden, în ianuarie, aproximativ 20 de agenţi de informaţii, diplomaţi şi alţi funcţionari americani de la Viena au semnalat probleme similare ”sindromului Havana”.

Partcipanţii la reuniunea de vineri ”au spus în mod clar că vor susţine persoanele afectate de aceste probleme de sănătate anormale, pentru a se asigura că ele sunt crezute, auzite şi respectate”, a subliniat Avril Haines.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Furtunile majore au un impact îndelungat și contribuie la mii de decese, chiar și cu până la 15 ani după ce au trecut

Furtunile majore au un impact îndelungat și contribuie la mii de decese, chiar și cu până la 15 ani după ce au trecut Potrivit unui...

Cazuri de utilizare a resurselor administrative de PAS și BP Victoria în raionul Orhei, consemnate în raportul Promo-Lex. A făcut agitație și biserica

Cazuri de utilizare a resurselor administrative de PAS și BP Victoria în raionul Orhei, consemnate în raportul Promo-Lex. A făcut agitație în biserică Asociația Obștească...

Germania îl va primi pe Biden cu cele mai înalte onoruri săptămâna viitoare

Germania îl va primi pe Biden cu cele mai înalte onoruri săptămâna viitoare Germania îl va primi pe preşedintele SUA, Joe Biden, cu cele mai...

Ploaie torențială și furtuni azi în Moldova: Meteorologii avertizează asupra vremii imprevizibile

Ploaie torențială și furtuni azi în Moldova: Meteorologii avertizează asupra vremii imprevizibile Serviciul Hidrometeorologic de Stat anunță că astăzi vremea în Moldova va fi instabilă,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.