Spitalele americane ar putea fi copleşite de noul coronavirus

Publicat:

Spitalele americane vor face cu greu faţă fluxului de pacienţi în urma epidemiei provocate de noul coronavirus, care continuă să se răspândească rapid, conform unui studiu al cercetătorilor de la Universitatea Harvard, citat joi de AFP, potrivit agerpres.

O echipă de cercetători de la Institutul pentru Sănătate Globală de la Harvard a modelat nouă ipoteze diferite, în funcţie de viteza de transmitere a bolii şi de numărul de cazuri. Conform majorităţii estimărilor, cu excepţia a două dintre ele, mare parte dintre unităţile de terapie intensivă din ţară vor fi copleşite.


Citește și: Ambasadele și consulatele SUA suspendă acordarea vizelor

O situaţie similară este în Italia, a doua cea mai afectată ţară după China, unde personalul sanitar este nevoit să ia decizii dificile cu privire la pacienţii care au prioritate, inclusiv care persoană contaminată trebuie să fie conectată la un aparat de ventilaţie artificială, vital în cazul insuficienţei respiratorii.

Numărul total al persoanelor care vor fi infectate rămâne necunoscut – China are peste 80.000 de cazuri, însă un nou studiu publicat în jurnalul ştiinţific Science sugerează că cifra reală ar putea fi mult mai mare, având în vedere posibila transmisie între persoane cu simptome minore sau inexistente.

Indiferent de numărul final al cazurilor, cea mai eficientă modalitate de a salva vieţi este încetinirea vitezei de apariţie a noilor infecţii – sau de a “aplana curba”, aşa cum s-au exprimat experţii. Acest lucru este demonstrat din nou de studiul cercetătorilor de la Harvard.

Potrivit scenariului cel mai optimist, 20% din populaţia adultă este infectată, sau aproximativ 50 de milioane de persoane, pe o perioadă de 18 luni. În această ipoteză, majoritatea spitalelor din ţară ar avea suficiente unităţi de terapie intensivă pentru a face faţă epidemiei dacă eliberează 50% din paturile ocupate de pacienţi fără COVID-19.

Conform celei mai “negre” proiecţii, 60% din populaţia adultă, sau 150 de milioane de persoane, vor fi infectate în doar 6 luni. În acest caz, chiar dacă toate paturile din spitale ar fi eliberate, necesarul din majoritatea spitalelor din ţară ar fi de cinci ori mai mare în comparaţie cu capacitatea. Acest decalaj ar fi foarte greu de gestionat, chiar şi prin măsuri precum construcţia unor spitale militare.

Thomas Tsai, profesor asociat la Universitatea Harvard şi membru al echipei care a efectuat acest studiu, consideră că este esenţial ca Statele Unite să continue să consolideze măsurile de control a răspândirii epidemiei. “Acest lucru este important deoarece va oferi spitalelor timpul necesar pentru a primi provizii”, sau pentru a anula intervenţiile medicale care nu sunt de urgente, pentru a se elibera paturi, a explicat el într-un interviu acordat miercuri pentru AFP.

Tsai, chirurg în Boston, s-a declarat “prudent optimist”, având în vedere măsurile importante puse în aplicare, inclusiv cele privind distanţarea socială, adoptate în numeroase state, sau cele prin care li s-a cerut locuitorilor să rămână acasă.

Citește și: Coronavirusul a ajuns și-n Congresul american

“Fiecare persoană trebuie să-şi asume responsabilitatea, deoarece toată lumea poate fi o za din lanţul de transmisie”, a spus el.

Pe lângă reducerea numărului şi vitezei transmisiilor, precum şi consolidarea capacităţii de primire a spitalelor, Tsai a insistat, de asemenea, asupra necesităţii absolute ca personalul medical să aibă acces la echipamentul de protecţie necesar.

Până miercuri seara, Statele Unite au înregistrat peste 7.700 de cazuri confirmate şi 118 decese, potrivit cifrelor Universităţii Johns Hopkins. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Zelenski, către trimisul Papei Francisc: ‘Trebuie să punem capăt războiului cât mai repede posibil’

Zelenski, către trimisul Papei Francisc: 'Trebuie să punem capăt războiului cât mai repede posibil' Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a primit marţi la Kiev pe secretarul...

Șeful armatei britanice: Lui Putin i-ar lua cinci ani pentru a readuce armata Moscovei la forța sa din luna februarie a anului 2022

Șeful armatei britanice: Lui Putin i-ar lua cinci ani pentru a readuce armata Moscovei la forța sa din luna februarie a anului 2022 Șeful forțelor...

Biden se va adresa miercuri naţiunii pentru prima dată de la retragerea candidaturii

Biden se va adresa miercuri naţiunii pentru prima dată de la retragerea candidaturii Preşedintele american Joe Biden se va adresa miercuri naţiunii pentru prima dată...

Consiliul Municipal Chișinău a votat noile taxe locale

Consiliul Municipal Chișinău a votat noile taxe locale Consiliul Municipal Chișinău a votat noile taxe locale. Unitățile comerciale și întreprinderile care prestează servicii în municipiu...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.