X

Spitalele din Moscova sunt în pragul colapsului

Spitalizările cauzate de noul coronavirus înregistrează o creştere puternică la Moscova, unde capacitatea serviciilor de sănătate îşi atinge “limitele”, au avertizat vineri autorităţile, potrivit AFP, transmite şi agerpres.

Numărul de cazuri zilnice confirmate a înregistrat vineri un record în Rusia, 1.786. Rusia a raportat în total 11.917 de infectări, dintre care 7.822 numai în Moscova. Numărul total al deceselor este de 94.

Citeşte şi: Un bebeluş din Filipine a murit de coronavirus

“În ultimele zile, numărul spitalizărilor din Moscova, dar şi al pacienţilor cu forma severă a bolii a crescut. Numărul pacienţilor care suferă de pneumonie legată de coronavirus este peste dublul celui înregistrat săptămâna trecută, în creştere de la 2.600 la 5.500 de cazuri”, a declarat Anastasia Rakova, viceprimarul Capitalei.

“Povara pe serviciile de sănătate a crescut brusc. În prezent, spitalele şi serviciile noastre de ambulanţă îşi ating limitele”, a adăugat ea, citată într-un comunicat al centrului operaţional pentru lupta împotriva COVID-19 din Moscova.

Într-un interviu acordat agenţiei de presă Ria Novosti, primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a precizat că Rusia nu a atins încă apogeul epidemiei. “Nu suntem încă la vârf , ci undeva la baza vârfului şi nici măcar la mijloc”, a precizat el.

Citeşte şi: Mai marii Europei au hotărât un plan de susţinere de 500 de miliarde de euro

“Ca prognostic, singurul lucru pe care îl voi spune este că avem o provocare serioasă în faţa noastră”, a adăugat primarul.

Capitala rusă, cu o populaţie 12 milioane de locuitori, a impus o perioadă de izolare care va dura cel puţin până pe 30 aprilie, în încercarea de a opri răspândirea noului coronavirus. Decizia a fost apoi preluată de majoritatea regiunilor ruse.

Tags: Anastasia Rakovacoronaviruscovid-19moscovarusiaSerghei Sobianinspitale
Categorii: Știrile zilei