
Administrația Spitalului Clinic Republican „Timofei Moșneaga” confirmă că angajații instituției medicale au primit mai puțini bani luna aceasta.
Potrivit instituției medicale, nu s-a umblat la salariile de bază, ci la „componenta variabilă a remunerației, reprezentată de indicatorii suplimentari de performanță”. Motivul, spun reprezentanții instituției medicale, este lipsa banilor, potrivit ziua.
Vezi și: Destinații de vacanță care îți schimbă viața
„Reevaluarea acestor indicatori a fost realizată în urma analizei situației financiare a instituției și a avut drept scop încadrarea în resursele financiare disponibile, prevenirea acumulării de datorii și menținerea unui management financiar responsabil. Precizăm că această măsură nu afectează salariul de bază și nici celelalte drepturi salariale prevăzute de legislație. Regretăm apariția în spațiul public a unor informații incomplete sau neverificate, ce pot crea confuzie și îngrijorare în rândul angajaților și al opiniei publice”, potrivit comunicatului de presă.
This post was last modified on 15/07/2026 09:53 09:53