Spriijin din partea Cehiei şi Franţei pentru disidenţi, la 30 de ani de la întâlnirea între Mitterrand şi Havel

Publicat:

Opozanţi din Belarus, Vietnam, Azerbaidjan, Myanmar, Cuba, Kazahstan şi Rusia au fost primiţi marţi la Ambasada Franţei de la Praga, la treizeci de ani după micul-dejun istoric al preşedintelui francez François Mitterrand cu opt disidenţi cehi, printre care şi Vaclav Havel, relatează AFP, scrie Agerpres.

La 9 decembrie 1988, respectiva întâlnire a marcat prima recunoaştere a acestor militanţi care sfidau puterea comunistă de un şef de stat occidental.


Citește și : Premierul Italiei: Marea Britanie trebuie să iasă din Uniunea Europeană într-o manieră ordonată

“Astăzi, ca în urmă cu 30 de ani, este important să îi susţinem pe cei care apără drepturile omului şi libertatea”, a subliniat ministrul ceh de externe, Tomas Petricek, care a participat la întâlnire.

“De aceea ne oferim sprijinul acolo unde persoane sunt mereu trimise la închisoare sau persecutate, pentru că şi-au exercitat libertatea de expresie sau pentru că au criticat guvernul”, a adăugat el.

Petricek a oferit ca exemple Armenia, Georgia, Myanmar, Cuba, Republica Moldova, Rusia, Serbia şi Vietnam printre ţările unde aceste întâlniri, sub formă de mic-dejun, sunt organizate în sediile ambasadelor cehe sau franceze.

“Cauza drepturilor omului probabil că nu a progresat pe cât am sperat în urmă cu 30 de ani”, a recunoscut la rândul său ambasadorul Franţei, Roland Galharague.

“Mai mult ca oricând drepturile omului trebuie apărate. Mai mult ca oricând avem nevoie de disidenţi”, a adăugat el.

Întâlnirea cu Havel şi cu colegii săi a fost una din cele patru condiţii fixate de Mitterrand pentru ca vizita sa în Cehoslovacia să aibă loc, a reamintit Jean Musitelli, atunci consilier diplomatic al preşedintelui socialist francez.

“Am reţinut replica lui Vaclav Havel, care a spus: ‘în rucsac, am periuţa şi pasta de dinţi, deoarece este posibil să fiu arestat imediat ce ies din ambasadă'”, a adăugat el.

Citește și : Rusia: Un fost poliţist şi un fost militar, condamnaţi la muncă silnică pentru ‘trădare’

Acest mic-dejun a fost urmat de întâlniri similare ale lui Mitterand cu disidenţi bulgari şi polonezi, printre care Lech Walesa, chiar înainte de căderea blocului comunist.

Figură centrală a ‘Revoluţiei de catifea’ din 1989 din Cehoslovacia, dramaturgul Vaclav Havel (1936-2011), care a petrecut în total cinci ani în închisorile comuniste, a fost preşedinte al ţării sale între 1989 şi 2003.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE Președintele francez Emmanuel Macron a lansat un avertisment dur cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.