Sprijinul Franţei pentru Haftar ‘pune în pericol’ securitatea NATO (preşedinţia turcă)

Publicat:

Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei turce a acuzat sâmbătă Franţa că ”pune în pericol securitatea” NATO, sprijinindu-l, în opinia sa, în conflictul din Libia pe omul forte care controlează estul ţării, mareşalul Khalifa Haftar, relatează AFP, potrivit agerpres.

“În Libia, sprijinim guvernul legitim şi guvernul francez susţine un comandant de război nelegitim şi, prin urmare, pune în pericol securitatea NATO, securitatea în Mediterană, securitatea în Africa de Nord şi stabilitatea în Libia”, a declarat purtătorul de cuvânt, Ibrahim Kalin, într-un interviu pentru AFP.


Citește și : Mai multe fabrici de prelucrare a cărnii din Marea Britanie, afectate de cazuri de coronavirus

Turcia a respins vehement marţi criticile “inacceptabile” ale Franţei legate de sprijinul său armat pentru guvernul libian de la Tripoli, acuzând Parisul că este un “obstacol în calea păcii” prin susţinerea taberei adverse, notează AFP.

În Libia, Ankara susţine Guvernul de uniune libian (GNA) al lui Fayez al-Sarraj, recunoscut de Naţiunile Unite, în faţa forţelor disidente ale mareşalului Khalifa Haftar, omul forte din estul libian, susţinut de Egipt, Emiratele Arabe Unite şi Rusia.

Franţa, deşi a evitat să o facă public, este suspectată de asemenea că l-ar fi susţinut pe Haftar.

Citește și : Preşedintele Consiliului European: UE nu doreşte să încheie ‘cu orice preţ’ un acord cu Londra

“Principalul obstacol în instaurarea păcii şi stabilităţii în Libia îl reprezintă sprijinul acordat de Franţa şi alte ţări” lui Haftar, a declarat marţi Ministerul turc de Externe într-un comunicat, apreciind criticile franceze ca “inacceptabile”.

Acest schimb de replici riscă să tensioneze mai mult relaţiile dintre Ankara şi Paris, doi aliaţi din cadrul NATO ale căror relaţii s-au deteriorat din 2016.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor Oficialii din Premier League vor să introducă interviuri cu jucătorii...

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.