
Reuters
Decizia Statelor Unite ale Americii de a recunoaşte Ierusalimul drept capitală a Israelului i-a marginalizat în acest dosar, a declarat vineri preşedintele francez Emmanuel Macron, precizând însă că nu va reacţiona prin recunoaşterea unilaterală, lipsită de ‘eficacitate’, a unui stat palestinian, transmite AFP, potrivit agerpres.
‘Americanii sunt marginalizaţi, încerc să nu procedez la fel’, a afirmat Macron, într-o conferinţă de presă la Paris alături de preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, explicând că nu va recunoaşte unilateral Palestina întrucât nu crede că ar fi ‘eficace’.
Citeşte şi: Ungaria va bloca orice acţiune punitivă a UE împotriva Poloniei
‘A decide unilateral recunoaşterea Palestinei este eficace? Nu cred. Pentru că aceasta ar fi o reacţie’ la decizia americană ‘care a provocat tulburări în regiune’, a explicat Macron. ‘Aş reproduce o eroare de acelaşi fel’, a adăugat preşedintele francez, subliniind că nu va ‘construi alegerea Franţei ca reacţie’ la politica americană.
Reamintind dezaprobarea sa faţă de decizia SUA, Macron a reiterat poziţia Franţei, potrivit căreia ‘nu există alternativă la soluţia cu două state şi (nu există) soluţie fără acord între părţi asupra Ierusalimului’.
La rândul său, preşedintele palestinian Mahmoud Abbas a declarat că nu va accepta ‘niciun plan’ de pace din partea Washingtonului în conflictul israeliano-palestinian, insistând că SUA s-au ‘discreditat’ prin recunoaşterea Ierusalimului drept capitala statului Israel.
‘Nu vom accepta niciun plan din partea Statelor Unite din cauza spiritului partizan (al anunţului) şi al încălcării dreptului internaţional ‘, a declarat Abbas, la finalul întrevederii cu preşedintele francez Emmanuel Macron. Prin anunţul lor, ‘Statele Unite s-au descalificat ele însele’ şi ‘nu mai sunt un mediator onest în procesul de pace’ a subliniat Abbas.
El a criticat puternic ameninţările financiare lansate de SUA ţărilor susceptibile de a condamna la ONU poziţia Washingtonului cu privire la Ierusalim.
Din cele 193 de state membre al Naţiunilor Unite, 123 – printre care numeroşi aliaţi ai SUA, precum Marea Britanie şi Franţa- au votat joi în favoarea unei rezoluţii ce condamnă recunoaşterea de către SUA a Ierusalimului drept capitală a Israelului.
Pe de altă parte, Mahmoud Abbas a recunoscut că reconcilierea începută între principalele grupări palestiniene, Hams şi Fatah, va rămâne complicat de pus în aplicare. ‘Există numeroase obstacole, dar suntem decişi să continuăm’ pe această cale’, inclusiv în interesul ‘regiunii şi al lumii’, a mai afirmat Abbas.