X

Sri Lanka: Biserica catolică va transmite în direct la televiziunea naţională slujba de duminică

Biserica catolică din Sri Lanka va organiza duminică o slujbă privată care va fi televizată, celelalte servicii fiind anulate din cauza ameninţărilor de atentat care planează încă în ţară după cele soldate, de Paşti, cu moartea a 257 de persoane, au anunţat surse ecleziastice, relatează sâmbătă AFP, potrivit Agerpres.

Slujbele deschise publicului sunt suspendate pentru a doua săptămână consecutivă, însă un serviciu religios va fi asigurat de cardinalul Malcolm Ranjith şi transmis în direct la televiziunea naţională, a dat asigurări un purtător de cuvânt, părintele Edmund Tillakaratne.

Citește și : Fâșia Gaza: Un palestinian a fost ucis în urma raidurilor aeriene israeliane

“Va fi ca duminica trecută, când serviciul religios a avut loc în capela arhiepiscopului, fiind transmisă în direct”, a explicat purtătorul de cuvânt.

Cardinalul Ranjith, care este şi arhiepiscop de Colombo, a declarat joi că o “sursă străină de încredere” l-a alertat cu privire la riscul unor atentate în acest weekend, ceea ce l-a convins să anuleze serviciile religioase de duminică pentru a doua săptămână consecutiv.

Potrivit unor surse oficiale, basilica naţională Thewatte, de la periferia Colombo, era probabil vizată, iar armata a desfăşurat sute de militari pentru a controla acest sector.

“Nu a fost descoperit niciun explozibil dar am întărit măsurile de securitate în acest sector”, a declarat o sursă din poliţie.

Guvernul intenţionează să redeschidă şcolile publice luni, însă Biserica catolică a precizat că unităţile şcolare care depind de ea vor rămâne închise “până la noi ordine”.

Citește și : Rata șomajului scade surprinzător în SUA. Cel mai mic nivel din ultimii 49 de ani

În timpul weekendului, poliţia şi-a intensificat operaţiunile de supraveghere înainte de revenirea elevilor în şcolile publice din insulă după vacanţa de Paşti, care a fost prelungită.

“Vom interzice parcarea lângă şcolile publice începând de duminică după-amiază”, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei, Ruwan Gunasekera.

Tags: biserica catolicaMalcolm RanjithPastislujbaSri Lankateleviziunea naţională
Categorii: Știrile zilei