Sri Lanka : Guvernul a abolit o lege care le interzicea femeilor să cumpere alcool

Publicat:

Guvernul din Sri Lanka a abolit, în această săptămână, o lege de 39 de ani, care le interzicea femeilor să cumpere alcool sau să fie angajate în locuri în care se vând sau se fabrică băuturile alcoolice, a anunţat un purtător de cuvânt al Ministerului de Finanţe, conform AFP. Măsura a fost însă criticată de preşedintele Maithripala Sirisena, care a cerut să fie anulată.

Abolirea legii din 1979 se încadrează în lupta împotriva discriminării sexuale în textele de lege, a afirmat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Finanţe, Ali Hassen. “Ideea este să se restaureze neutralitatea”, a precizat el, conform news.ro .


Ministerul a mai hotărât ca barurile să poată rămâne deschise până la ore târzii.

Citește și : Cel puțin doi morți și zeci de răniți în urma cutremurului din Peru

Potrivit bbc.com, preşedintele Maithripala Sirisena a declarat însă că i-a cerut guvernului să renunţe la reformă. El a precizat că a aflat de noile măsuri din presă.

În Sri Lanka este în continuare interzisă vânzarea de alcool către membri ai poliţiei sau ai forţelor armate.

În ultimele luni, Sri Lanka a decis mărirea taxelor deja ridicate pentru băuturile tari, însă a micşorat preţul vinului şi pe cel al berii.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Cum vă poate prelungi viața usturoiul. Un studiu arată că scade colesterolul, reglează glicemia și tensiunea

Cum vă poate prelungi viața usturoiul. Un studiu arată că scade colesterolul, reglează glicemia și tensiunea Un studiu efectuat recent pe 1.500 de persoane arată...

NASA: Astronauţii transportaţi de Boeing spre ISS ‘nu sunt blocaţi’ la bordul staţiei NASA

NASA: Astronauţii transportaţi de Boeing spre ISS 'nu sunt blocaţi' la bordul staţiei NASA Cei doi astronauţi care au ajuns la Staţia Spaţială Internaţională (ISS)...

Orășelul din Suedia unde îți poți cumpăra teren cu prețul unei cafele

Orășelul din Suedia unde îți poți cumpăra teren cu prețul unei cafele Am auzit cu toții de case scoase la vânzare în sudul Europei pentru...

Panama Papers: Toți cei 28 de inculpați în scandalul Mossack-Fonseca au fost achitați

Panama Papers: Toți cei 28 de inculpați în scandalul Mossack-Fonseca au fost achitați Un tribunal panamez a achitat toate cele 28 de persoane acuzate de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.