Proiectul privind edificarea unui nou stadion național în Republica Moldova ar putea fi realizat în aproximativ patru-cinci ani, cu condiția respectării tuturor procedurilor legale și administrative. Precizarea a fost făcută de deputatul PAS și fostul fotbalist Maxim Potîrniche.
Potrivit parlamentarului, înainte de lansarea propriu-zisă a lucrărilor este necesară elaborarea unui studiu de fezabilitate, proces care ar putea dura între șase și opt luni. Documentul va conține informații esențiale privind capacitatea stadionului, amplasamentul optim, costurile totale, sursele de finanțare și termenul estimativ de recuperare a investiției, transmite newsmaker.md.
„Care este calitatea solului? Cât de repede ți se poate recupera investiția? Din ce se construiește? Peste câți ani este posibilă returnarea investiției? Este posibil ca statul să contribuie singur la construcția stadionului sau își va angaja și un partener privat? Sunt multe date care se colectează în acel studiu de fezabilitate și se înaintează organelor de conducere, iar acestea iau decizia cum se va construi, pe cine se va angaja, care va fi forma de construcție și dacă statul își va asuma construcția sau va merge cu un partener privat”, a declarat Potîrniche.
În etapa de prefezabilitate, realizată anterior de Federația Moldovenească de Fotbal, s-a estimat că arena ar putea avea între 20.000 și 25.000 de locuri. Costul orientativ al investiției a fost evaluat la circa 85 de milioane de euro.
În ceea ce privește locația, au fost analizate mai multe terenuri: zona Arenei Chișinău din Stăuceni, un spațiu de pe bulevardul Dacia, un teren din apropierea comunei Băcioi, unul din zona Gării de Sud (Codru) și actualul teren al Universității Tehnice a Moldovei. Ulterior, a fost propusă și varianta orașului Sângera, inițiativă venită din partea primarului localității.
Întrebat despre sprijinul politic pentru acest proiect, lansat în urmă cu trei ani, deputatul a afirmat: „Dacă discutăm la momentul actual despre acest stadion național, înseamnă că există voință politică. Și trebuie să mergem pe această cale”.
Pe 24 decembrie, deputații PAS au înregistrat un amendament la Legea bugetului de stat, prin care sunt prevăzute 12 milioane de lei pentru elaborarea studiului de fezabilitate. Acesta este un pas obligatoriu pentru inițierea investiției și pentru atragerea unor eventuale finanțări externe, inclusiv din partea UEFA, FIFA sau a fondurilor europene.











