X

Stare de alertă în Olanda din cauza pericolului ridicat de inundaţii

Serviciile de urgenţă din Olanda au rămas sâmbătă în stare de alertă din cauza râurilor umflate care ameninţă oraşe şi sate din provincia sudică Limburg, transmite Reuters, potrivit agerpres.  

Zeci de mii de locuitori din regiune au fost evacuaţi în ultimele două zile, în timp ce soldaţi, pompieri şi voluntari au muncit până vineri târziu în noapte pentru a înălţa şi întări digurile.

Citește și : Zece copii de jihadişti au fost repatriaţi în Belgia din Siria

Inundaţiile din Germania vecină au ucis cel puţin 133 de oameni, în timp ce în Belgia bilanţul deceselor a ajuns la 20.

Olandezii au reuşit să evite producerea unui dezastru de magnitudinea celui din Germania, iar deocamdată nu au fost raportate victime umane. Însă apele umflate au lăsat în urmă numeroase pagube materiale, iar situaţia în regiune rămâne critică, conform autorităţilor locale.

Apele râurilor ce trec prin localităţi sau prin apropierea unor oraşe importante, aşa cum sunt Venlo sau Roermond, au atins niveluri record sâmbătă şi nu vor începe să scadă până duminică seară, conform autorităţilor. În aceste condiţii, digurile şi alte sisteme de protecţie împotriva inundaţiilor ar putea fi depăşite de ape.

Citește și : Turnul Eiffel a fost redeschis după opt luni de la închiderea sa din cauza pandemiei

Numeroase străzi din Roermond şi din jurul acestui oraş au fost inundate.

Viiturile, alimentate de ploile din Germania şi Belgia, vor traversa Olanda în zilele următoare şi se vor vărsa în Marea Nordului.

Tags: alertagermaniaLimburgolanda
Categorii: Diaspora