Stare de urgenţă, decretată într-o provincie indoneziană din cauza riscului de incendii de vegetaţie

Publicat:

O provincie indoneziană a decretat, miercuri, stare de urgenţă din cauza riscului extins de incendii de vegetaţie după ce autorităţile au localizat sute de zone susceptibile să fie afectate de flăcările care fac anual ravagii în regiune, relatează agenţiile AFP şi Xinhua, potrivit agerpres.

În provincia Kalimantanul Central, situată pe insula Borneo, au fost detectate de la începutul anului peste şapte sute de zone sensibile, a declarat directorul local responsabil cu prevenirea dezastrelor.


Citește și : Rușii au aprobat cu largă majoritate referendumul constituțional: Putin poate rămâne preşedinte până în 2036

Zeci de incendii au fost deja stinse, a adăugat Darliansyah care, la fel ca mulţi indonezieni, are un singur nume.

Indonezia a început la sfârşitul lunii mai să provoace ploaie artificială pentru a preveni declanşarea unor incendii extinse de vegetaţie, care emană în sezonul secetos nori de fum toxic, o ameninţare ce s-ar putea adăuga celei reprezentată de coronavirus.

Autorităţile au utilizat tehnologia de însămânţare a norilor pentru a provoca precipitaţii în provincia Riau, înainte de a interveni în alte locuri de pe insula Sumatra şi Borneo. Operaţiunile ar putea continua pe tot parcursul sezonului secetos, care se extinde până aproximativ în septembrie.

Incendiile de anul trecut au fost cele mai grave după 2015, din cauza secetei. Aproximativ 1,6 milioane de hectare au fost mistuite de flăcări în acest arhipelag din Asia de Sud-Est, în special pe insulele Sumatra şi Borneo, determinând închiderea a numeroase unităţi de învăţământ.

Citește și : Merkel pregăteşte UE pentru tot ce-i mai rău: Negocierile cu Londra ar putea eşua!

Câteva zeci de mii de pompieri şi membri ai forţelor de securitate au fost dislocaţi pentru stingerea incendiilor, care sunt declanşate uneori intenţionat pentru a defrişa noi suprafeţe de teren în vederea extinderii plantaţiilor de ulei de palmier, notează AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Disneyland Paris bate, de Ziua Naţională a Franţei, recordul lumii la focuri de artificii

Disneyland Paris bate, de Ziua Naţională a Franţei, recordul lumii la focuri de artificii Un foc de artificii care a iluminat cerul parcului de distracţii...

Un întreg sat din Italia a decis să alerge împreună cu primarul pentru a-l ajuta să slăbească

Un întreg sat din Italia a decis să alerge împreună cu primarul pentru a-l ajuta să slăbească Primarul Luciano Fregonese, 47 de ani, din Valdobbiadene,...

Escrocheria ‘Ruda implicată în accident rutier’: Cetățenii sunt îndemnați de oamenii legii să anunțe poliția

Escrocheria 'Ruda implicată în accident rutier': Cetățenii sunt îndemnați de oamenii legii să anunțe poliția Cetățenii care sunt telefonați de persoane necunoscute și care sunt...

Întreruperi şi limitări în furnizarea energiei electrice

Se anunță întreruperea temporară a energiei electrice Pentru îmbunătățirea serviciilor prestate clienţilor, Î.C.S Premier Energy Distribution S.A. anunţă că miercuri, 17 iulie 2024, vor avea loc lucrări programate de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.