Starea de sănătate a reginei Elisabeta a Marii Britanii îi alertează pe medici – VIDEO

Publicat:

Medicii sunt îngrijoraţi de starea de sănătate a reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii şi au recomandat ca aceasta să rămână sub supraveghere medicală, a anunţat joi Palatul Buckingham – informează Reuters, potrivit agerpres.

Elisabeta, în vârstă de 96 de ani, rămâne la reşedinţa sa din Scoţia, Castelul Balmoral, a precizat palatul.


Citeşte şi: ADEVĂRUL despre piloţii avioanelor de pasageri: ‘Suntem stresaţi, deprimaţi şi suferim în tăcere!’ – Black News

O sursă de la palat a declarat că membrii apropiaţi au fost informaţi şi a minimalizat speculaţiile potrivit cărora suverana ar fi suferit o cădere.

Miercuri, regina a fost nevoită să anuleze o întâlnire virtuală planificată cu miniştrii de rang înalt, după ce a fost sfătuită de medici să se odihnească.

Cu o zi înainte, ea a fost fotografiată în timp ce o numea pe Liz Truss în funcţia de prim-ministru al ţării, la Castelul Balmoral.

Citeşte şi: Uniunea Europeană va interzice importurile de petrol rusesc începând cu 5 decembrie – Black News

Truss a declarat că întreaga ţară va fi profund îngrijorată de această veste.

”Gândurile mele – şi ale oamenilor din întreg Regatul nostru Unit – sunt alături de Majestatea Sa Regina şi de familia sa în aceste momente”, a spus ea.

Lindsay Hoyle, preşedintele Camerei Comunelor, a întrerupt o dezbatere despre energie în parlament pentru a spune că i-a transmis suveranei cele mai bune urări.

”Împreună cu restul ţării, sunt profund îngrijorat de veştile de la Palatul Buckingham din această după-amiază”, a declarat şi liderul opoziţiei laburiste, Keir Starmer.

Elisabeta a II-a este regina Marii Britanii şi a mai mult de o duzină de alte ţări din 1952, iar la începutul acestui an a împlinit 70 de ani de când se află pe tron.

În octombrie anul trecut, Elizabeth a petrecut o noapte în spital şi, de atunci, a fost nevoită să îşi reducă angajamentele publice.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

Cu varza murată în jurul lumii, rețete și obiceiuri de la noi și de departe

Cu varza murată în jurul lumii, rețete și obiceiuri de la noi și de departe Varza murată este un preparat tradițional care nu lipsește din...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.