X

Starea de urgenţă din Egipt a fost extinsă cu încă trei luni

Parlamentul egiptean a aprobat joi o extindere cu încă trei luni a unei stări de urgenţă impuse din cauza provocărilor de securitate cu care se confruntă ţara arabă, a anunţat agenţia oficială de presă MENA, preluată de Xinhua, potrivit agerpres.

Parlamentul a aprobat un decret prezidenţial de prelungire a stării de urgenţă cu încă trei luni, începând din 25 iulie, potrivit MENA.

În virtutea decretului, personalul militar şi de poliţie trebuie să ia măsurile necesare pentru a face faţă terorismului şi a menţine securitatea în întreaga ţară.

Citește și : Trump găzduieşte la Casa Albă un ‘summit’ pentru a denunţa ‘reaua credinţă’ a reţelelor de socializare

Preşedintele egiptean Abdel-Fattah al-Sisi a impus pentru prima dată starea de urgenţă naţională de trei luni în aprilie 2017, în urma unui dublu atentat cu bombă asupra a două biserici în provinciile din nord Gharbiya şi Alexandria în care au fost ucise cel puţin 47 de persoane şi rănite alte peste 120.

Conform constituţiei egiptene, deciziile prezidenţiale de reînnoire a stării de urgenţă trebuie aprobate de parlamentul ţării.

Tags: Abdel Fattah Al-Sisiegiptsecuritateterorismurgenţă
Categorii: Sinteze