Starea de urgenţă în Republica Cehă ar putea dura până la Crăciun (ministru)

Publicat:

Starea de urgenţă declarată în Republica Cehă din cauza pandemiei de coronavirus ar putea dura până la Crăciun, a avertizat duminică ministrul de interne Jan Hamacek, potrivit agerpres.

Revenirea la normalitate nu este o chestiune de zile, ci mai degrabă de săptămâni şi luni, dacă ne referim la timpul necesar pentru ca numărul de noi infecţii zilnice să revină la sute, a declarat el pentru postul ceh de televiziune CT, conform agenţiei germane de presă DPA.


Citește și : Macron: Musulmanii pot fi ‘şocaţi’ de caricaturile cu profetul Mohamed, dar că ele nu justifică violenţa

Cel mai recent bilanţ al autorităţilor a arătat 11.428 de cazuri noi în 24 de ore. Peste 3.250 de persoane au murit de când a început pandemia.

Camera Deputaţilor, camera inferioară a parlamentului ceh, a aprobat vineri o prelungire a stării actuale de urgenţă până cel puţin pe 20 noiembrie. Aceasta include o interdicţie de circulaţie pe timpul nopţii, precum şi închiderea şcolilor, restaurantelor şi a majorităţii afacerilor.

Ţara a trecut prin primul val de coronavirus din primăvară relativ nevătămată, dar de atunci se luptă cu o creştere rapidă a ratei de infecţie, din septembrie.

Citește și : Ciocniri între manifestanţi împotriva restricţiilor şi poliţie în Spania şi Italia

Opoziţia a cerut o comisie parlamentară de anchetă.

“Dacă guvernul a spus în primăvară că a salvat mii de vieţi, atunci trebuie să-şi asume şi responsabilitatea pentru morţi”, a spus fostul ministru al finanţelor Miroslav Kalousek.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE Președintele francez Emmanuel Macron a lansat un avertisment dur cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.