Starea fostului papă Benedict al XVI-lea rămâne stabilă

Publicat:

Starea fostului papă Benedict al XVI-lea rămâne stabilă, clericul german în vârstă de 95 de ani, care este bolnav, participând în continuare la slujbă în mănăstirea unde locuieşte, au declarat vineri surse apropiate acestuia, transmite agenţia ANSA, potrivit agerpres

Starea de sănătate a papei emerit Benedict al XVI-lea rămâne “stabilă’, potrivit relatărilor unor surse de la mănăstirea Mater Ecclesiae.


Citește și : Kievul se aşteaptă la întreruperi repetate de electricitate toată iarna

Papa Francisc a îndemnat miercuri credincioşii să se roage pentru Benedict al XVI-lea, care este ”foarte bolnav”.

Papa emerit a continuat să participe vineri dimineaţă la slujbă, în camera sa şi în pofida problemelor sale grave de sănătate, alături de vechiul său asistent, monseniorul Georg Gaenswein, purtând o stolă uşoară peste halat, a notat ANSA.

Fostul cardinal Joseph Ratzinger se află sub supraveghere medicală constantă.

Purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Matteo Bruni, a declarat joi că fostul papă “este absolut lucid şi prezent”, adăugând că starea sa era “gravă”, însă “stabilă”.

Citește și : Ce conţine planul de pace al lui Zelenski

 

Papa Francisc l-a vizitat miercuri pe Benedict al XVI-lea, care a demisionat din funcţia de suveran pontif în 2013, după opt ani la conducerea Bisericii Catolice, invocând probleme de sănătate.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon Angelina Soares De Souza, o femeie de 46...

350 de șacali din Delta Dunării vor fi împușcați pentru a limita pagubele

350 de șacali din Delta Dunării vor fi împușcați pentru a limita pagubele Ca urmare a sesizărilor repetate din partea populației locale cu privire la...

Atac armat la o nuntă în Franța: Un mort și cinci răniți

Atac armat la o nuntă în Franța: Un mort și cinci răniți O persoană a fost ucisă și cinci rănite, trei dintre ele grav, în...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.