Starea lui Berlusconi se ameliorează datorită unui ‘puternic răspuns imunitar’

Fostul şef al guvernului italian Silvio Berlusconi, spitalizat din cauza unei infecţii pulmonare provocate de COVID-19, a avut “un puternic răspuns imunitar” şi starea sa de sănătate “pare să se amelioreze”, a anunţat luni medicul curant, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Starea clinică în ansamblul său pare să se amelioreze”, a declarat profesorul Alberto Zangrillo, care îl monitorizează la spitalul San Raffaele din Milano, afirmând că a existat “un puternic răspuns imunitar” al ilustrului său pacient.

Citește și : Navalnîi a ieşit din comă şi reacţionează la cuvinte

Silvio Berlusconi, care va împlini 84 de ani în trei săptămâni, a anunţat miercuri că a fost testat pozitiv la COVID-19. Imediat după aceea, doi dintre copiii săi, Barbara, de 36 de ani, şi Luigi, de 31 de ani, precum şi noua sa parteneră, Marta Fascina, 30 de ani, au fost şi ei testaţi pozitiv.

Luni, fiica sa cea mare Marina, preşedinta holdingului familial Fininvest şi al editurii Mondadori, a anunţat şi ea că a fost testată pozitiv la COVID-19 şi că va continua să lucreze în izolare.

Cu prilejul unei vizite de control joi la domiciliul politicianului, doctorul Zangrillo a insistat pe lângă Silvio Berlusconi pentru a-l face să accepte o spitalizare în aceeaşi zi.

Citește și : BoJo ‘s-a văzut cu sacii-n căruță’! Londra confirmă măsuri limitate pentru a clarifica dispozițiile privind Irlanda de Nord

 

Vineri, medicul a declarat că “Il Cavaliere” poate “fi definit ca un pacient de risc din cauza vârstei sale şi a fostelor sale patologii”, printre care o intervenţie pe cord deschis. El a invocat atunci “o infecţie la plămâni diagnosticată într-un stadiu precoce”.

This post was last modified on 07/09/2020 18:22 18:22

Tags: Berlusconicovid-19MilanoSan Raffaele
Categorii: Diaspora