Starea precară de sănătate a unei judecătoare pavează numirea unui alt magistrat conservator la Curtea Supremă a SUA

Publicat:

Judecătoarea progresistă a Curţii Supreme a SUA Ruth Bader Ginsburg (foto) a ieşit duminică din spitalul din Baltimore unde a fost internată vinerea trecută cu febră şi frisoane, relatează luni AFP şi dpa, potrivit agerpres.

Magistrata în vârstă de 86 de ani este acasă şi se simte bine, a asigurat duminică o purtătoare de cuvânt a Curţii Supreme, citat de presă.


Citește și: Șeful Pentagonului îl dă afară ce comandantul Marinei americane

Problemele de sănătate ale judecătoarei au generat în ultimul timp speculaţii privind o eventuală retragere a acesteia din funcţie, ceea ce i-ar permite preşedintelui Donald Trump să numească încă un judecător conservator la cea mai înaltă instanţă federală a SUA. Toamna trecută, ea a suferit o fractură de coaste, iar în august a.c. a făcut tratament pentru cancer pancreatic.

Trump a numit până acum doi judecători cunoscuţi pentru poziţia lor conservatoare, Neil Gorsuch şi Brett Kavanaugh, înclinând astfel către dreapta echilibrul de forţe în rândul celor nouă magistraţi ai Curţii Supreme, dintre care patru, inclusiv Ruth Bader Ginsburg, sunt consideraţi progresişti.

Citește și: Netanyahu acuză Iranul că pregătește atacuri împotriva Israelului

Democraţii se tem că, dacă Ginsburg se va retrage din motive de sănătate, venirea unui nou judecător ales de Trump va consolida orientarea conservatoare a Curţii.

Numirile la Curtea Supremă a Statelor Unite se fac pe viaţă, iar Ginsburg – numită în 1993 de fostul preşedinte Bill Clinton şi cunoscută apărătoare a drepturilor femeilor – a afirmat în repetate rânduri că nu intenţionează să se retragă decât dacă va considera că nu mai este în măsură să lucreze.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Explozia unei rachete chinezeşti în spaţiu pune în pericol peste 1.000 de sateliţi şi alte obiecte spaţiale

Explozia unei rachete chinezeşti în spaţiu pune în pericol peste 1.000 de sateliţi şi alte obiecte spaţiale Un etaj de rachetă chineză care s-a rupt...

Unul dintre cei mai violenţi protestatari care au atacat Capitoliul la 6 ianuarie 2021, condamnat la 20 de ani de închisoare

Unul dintre cei mai violenţi protestatari care au atacat Capitoliul la 6 ianuarie 2021, condamnat la 20 de ani de închisoare Un bărbat din California...

Gafă a lui Trump. Fostul preşedinte a povestit ceva despre fostul iubit al Kamalei Harris, dar a confundat persoana

Gafă a lui Trump. Fostul preşedinte a povestit ceva despre fostul iubit al Kamalei Harris, dar a confundat persoana Donald Trump, omul care obişnuia să...

Iranul va livra în curând sute de rachete balistice Rusiei

Iranul va livra în curând sute de rachete balistice Rusiei Zeci de militari ruşi sunt instruiţi în Iran pentru a utiliza sistemul de rachete balistice...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.