X

Stat Islamic recucereşte un oraş simbolic din Siria

Gruparea jihadistă Statul Islamic (SI) a recucerit controlul, duminică, asupra unui oraş simbolic din centrul Siriei, după o ofensivă surpriză împotriva forţelor regimului, a informat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), relatează AFP şi DPA, potrivit agerpres.

Jihadiştii ‘au cucerit duminică în zori întregul oraş Al-Qaryatayn, situat la sud-est de Homs, în deşertul sirian’, a declarat directorul OSDO, Rami Abdel Rahman.

Citeşte şi: Catalonia. Poliţia spaniolă A TRAS cu gloanţe de cauciuc şi a folosite gaze lacrimogene – VIDEO

Al-Qaryatayn, aflat în apropiere de oraşul antic Palmira, a fost mult timp un simbol al coexistenţei între musulmani şi creştini în Siria. Înainte de începerea conflictului, în oraş trăiau 30.000 de locuitori, dintre care 900 de creştini.

În aprilie 2006, forţele regimului au reuşit să preia, cu sprijinul Rusiei, controlul asupra oraşului, unde Statul Islamic se implantase din august 2005 şi unde provocase distrugeri importante.

Statul Islamic, care a pierdut în ultimele luni o mare parte a teritoriilor cucerite în Siria şi Irak, controlează încă unele zone din centrul Siriei, mai ales în provincia Hama şi în deşertul Homs, unde regimul de la Damasc desfăşoară ofensive.

Citeşte şi: Poliţia londoneză A EVACUAT o staţie de metrou, după ce mai mulţi martori au auzit ‘O BUBUITURĂ’ – FOTO/VIDEO

Asaltul jihadiştilor asupra Al-Qaryatayn a intervenit la 72 de ore după atacuri surpriză al SI împotriva forţelor regimului şi a aliaţilor acestuia, soldate cu cel puţin 128 de morţi, conform bilanţului furnizat de OSDO.

Cele mai recente atacuri ale jihadiştilor au coincis cu difuzarea de către SI a unei înregistrări audio atribuite liderului său, Abu Bakr al-Baghdadi, în care acesta îşi chema luptătorii să ‘reziste’ şi să-şi intensifice atacurile împotriva inamicilor.

Tags: Abu Bakr al-BaghdadiAl-QaryataynHomsObservatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO)Rami Abdel Rahmansiriastat islamic
Categorii: Știrile zilei