Statele baltice ‘lucrează strâns împreună’ pregătindu-se pentru tăierea gazului rusesc

Publicat:

Companiile energetice şi guvernele din statele baltice cooperează strâns, pregătindu-se pentru o posibilă tăiere a livrărilor de gaze ruseşti pe fondul tensiunilor asupra Ucrainei şi al preocupărilor legate de aprovizionarea cu gaze către Europa, relatează vineri Reuters, potrivit agerpres

Rusia este cel mai mare furnizor de gaze naturale al Europei şi ţările occidentale sunt îngrijorate că livrările deja tensionate ar putea fi întrerupte în cazul unui conflict între Rusia şi NATO asupra Ucrainei.


Citește și : India a înregistrat peste 500.000 de decese asociate COVID-19

“Instituţiile şi companiile noastre lucrează strâns împreună pregătindu-se, la nivel operaţional, pentru surprize care s-ar produce dacă alimentarea cu gaz ar fi folosită ca mijloc de presiune împotriva Uniunii Europene”, a declarat prim-ministrul lituanian Ingrida Simonyte într-o conferinţă de presă la Riga, după ce s-a întâlnit cu omologii săi leton şi eston.

Cândva condusă de la Moscova, dar acum parte din NATO şi UE, regiunea îşi primeşte gazul natural din Rusia şi din importuri de gaz natural lichefiat (GNL) dintr-un terminal în Lituania inaugurat în 2014.

O legătură prin gazoduct între Lituania şi Polonia urmează să intre în funcţiune la mijlocul anului 2022, oferind regiunii acces la gazoductele continentale şi mai multe surse de energie.

Dacă alimentarea cu gaze ruseşti va fi întreruptă, statele baltice se vor baza pe terminalul de import GNL din Lituania şi un depozit de gaze din Letonia, a declarat prim-ministrul leton Krisjanis Karins la conferinţa de presă.

“Suntem într-o formă mai bună decât multe state europene”, a notat Karins, adăugând că rezervele stocate sunt “într-o stare bună” datorită unei ierni blânde.

Citește și : Omul care încearcă să-l dea jos de la putere pe Boris Johnson

Printre altele, factorii de decizie din Statele Unite ar fi în căutarea unor surse de gaz alternative în întreaga lume în cazul în care un conflict asupra Ucrainei ar întrerupe aprovizionarea prin conducte către Europa, notează Reuters.

O navă rusească ce acţionează ca o instalaţie de import pentru GNL a acostat la Kaliningrad pe 26 ianuarie, oferind centralei electrice pe gaz din enclava rusă o cale alternativă de alimentare dacă gazul din Lituania este întrerupt.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean a fost atacat cu maceta în Irlanda

Un moldovean a fost atacat cu maceta în Irlanda Un irlandez de 33 de ani a fost condamnat la 5 ani și 6 luni de...

Un moldovean a fost găsit MORT în Italia chiar de mama lui

Un moldovean a fost găsit MORT în Italia chiar de mama lui Un bărbat de 45 de ani, originar din Republica Moldova, a fost găsit...

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg Nadal a pierdut în 2 seturi în finala cu Borges, scor 2-6,...

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul Statul Israel are capacitate de a rezista mai multor fronturi...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.