X

Statele membre UE au convenit cu privire la o recunoaştere reciprocă a testelor rapide

Statele membre ale Uniunii Europene au convenit miercuri cu privire la o recunoaştere reciprocă a testelor antigenice, în ajunul unui nou summit european – prin videoconferinţă – dedicat coordonării luptei împotriva pandemiei, informează AFP, citând surse diplomatice, potrivit agerpres.

O procedură scrisă a fost lansată pentru confirmarea acestui acord înainte de începerea summitului, joi.

Citește și : Donald Trump a plecat pentru ULTIMA DATĂ de la Casa Albă

Testul antigen nu necesită analize de laborator, iar rezultatul poate fi cunoscut pe loc în numai 10-30 de minute, dar acesta este mai puţin sigur decât testul PCR.

Comisia Europeană pledează din noiembrie trecut pentru utilizarea testelor antigenice rapide, pe lângă testele PCR, pentru a limita propagarea virusului, a detecta infectările cu SARS-CoV-2 şi a limita măsurile de izolare sau carantină.

Aceste teste rapide sunt considerate drept o soluţie pentru călătorii care se întorc dintr-o ţară non-europeană.

Citește și : Franța vrea controale sanitare la frontierele din interiorul UE

Franţa în special a cerut această recunoaştere reciprocă a testelor antigenice. ‘Între Franţa şi Irlanda, testele PCR funcţionează, pentru că nu diferă, dar nu este şi cazul testelor antigenice, deoarece Irlanda nu le recunoaşte încă’, declarase duminică secretarul de stat francez Clement Beaune.

Comisia recomandă utilizarea testului antigen ‘în situaţii specifice’, pentru a identifica prompt contaminarea într-un nou focar al epidemiei sau pentru a monitoriza ‘persoanele cu risc ridicat’, cum ar fi personalul medical sau cel din căminele de bătrâni.

Tags: frantairlandapandemiePCRSARS-CoV-2teste
Categorii: Diaspora