Statele membre UE trebuie să-și revizuiască legile privind azilul (Herbert Kickl)

Publicat:

Austria şi alte state membre ale Uniunii Europene trebuie să-şi reconsidere abordarea faţă de protecţia refugiaţilor, a susţinut marţi ministrul de interne austriac Herbert Kickl, care a reacţionat astfel după trei atacuri recente în care au fost implicaţi doi bărbaţi afgani şi un cetăţean austriac de origine egipteană, informează dpa.

”Avem nevoie de abordări curajoase”, a spus Kickl, membru al Partidului Libertăţii (FPOe, de extremă-dreapta), într-o conferinţă de presă. El a estimat că actuala lege austriacă privind azilul nu mai răspunde realităţii unei lumi globalizate, conform agerpres.


Oficialul austriac a anunţat că, în a doua jumătate a acestui an, atunci când Austria va deţine preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, va încerca să construiască o alianţă a ţărilor care împărtăşesc aceeaşi poziţie privind azilul. El nu a oferit însă detalii despre modul în care doreşte să fie reformată protecţia refugiaţilor în Europa.

Citește și : Siria : Zeci de civili, evacuaţi din Ghouta de Est

Anterior, cancelarul austriac Sebastian Kurz a propus ca refugiaţii care sunt salvaţi pe Marea Mediterană să nu mai fie aduşi în Uniunea Europeană, ci să fie trimişi în ţările de origine sau în regiuni sigure din afara Europei.

Într-un incident produs marţi, 13 martie, un ofiţer de poliţie aflat în apropierea parlamentului austriac a fost atacat de un bărbat afgan neînarmat. Acesta a încercat să-l scoată pe ofiţer pe geamul maşinii în care se afla acesta. Poliţistul a reuşit să-l neutralizeze pe bărbatul afgan folosind un spray cu piper.

Duminică, un cetăţean austriac de origine egipteană, în vârstă de 26 de ani, a fost împuşcat mortal după ce a atacat cu o armă albă un soldat care asigura paza reşedinţei ambasadorului Iranului la Viena. În prezent, anchetatorii austrieci se concentrează pe cercetarea conturilor de social media ale autorului atacului.

Soldatul care păzea reşedinţa ambasadorului Iranului la Viena a fost înjunghiat de mai multe ori cu un cuţit. Datorită faptului că era echipat cu o vestă de protecţie, el a fost rănit doar la o mână, reuşind să tragă mai multe focuri de armă către bărbatul care l-a atacat.

În fine, miercurea trecută un dependent de droguri afgan, înarmat cu un cuţit, a rănit grav o cunoştinţă a sa, tot de origine afgană, precum şi trei membri ai unei familii în faţa unui restaurant din Viena. Autorul le-a declarat anchetatorilor că a acţionat sub impulsul furiei resimţite faţă de situaţia generală a vieţii sale.

Afganii constituie al doilea mare grup de solicitanţi de azil în Austria, după sirieni.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Tehnologiile moderne în crearea monedelor comemorative, discutate la Monetăria Statului din România

Tehnologiile moderne în crearea monedelor comemorative, discutate la Monetăria Statului din România Procesele tehnice și tehnologiile moderne utilizate în crearea monedelor comemorative au fost discutate...

A cucerit Everestul de 10 ori, dar a scăpat greu de o căsnicie abuzivă cu un român: Povestea uluitoare a alpinistei Lhakpa Sherpa

A cucerit Everestul de 10 ori, dar a scăpat greu de o căsnicie abuzivă cu un român: Povestea uluitoare a alpinistei Lhakpa Sherpa Lhakpa Sherpa...

Barcelona va majora taxa turistică la 4 euro pe noapte

Barcelona va majora taxa turistică la 4 euro pe noapte Consiliul Local al Barcelonei a aprobat majorarea taxei turistice de la 3,25 euro la 4...

O sportivă de 19 ani, OUT de la Paris, după ce a fost lovită de o mașină la un antrenament

O sportivă de 19 ani, OUT de la Paris, după ce a fost lovită de o mașină la un antrenament În ziua ceremoniei de deschidere...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.