Statele nucleare au cheltuit anul trecut suma record de 73 miliarde de dolari pentru arsenalele lor atomice

Publicat:

Statele nucleare au cheltuit în 2019 suma record de 73 miliarde de dolari pentru arsenalele lor atomice, cu aproape zece procente mai mult decât în anul precedent, conform raportului prezentat miercuri la Geneva de Campania Internaţională pentru Abolirea Armelor Nucleare (ICAN), grup de organizaţii laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 2017, transmite DPA, potrivit agerpres.

SUA sunt responsabile pentru aproape jumătate din această sumă şi pentru cea mai mare parte a creşterii totale, relevă ICAN.


Citește și : Merkel UITĂ de atacurile hackerilor ruși și vrea îmbunătățirea relațiilor cu Moscova

Bugetul în materie al Statelor Unite, care include cercetarea în domeniul armelor nucleare, a crescut cu 5,8 miliarde de dolari, ajungând în 2019 la 35,4 miliarde de dolari.

Prin comparaţie, cheltuielile efectuate de China, Marea Britanie, Rusia, Franţa şi India au crescut cu procente mult mai mici.

În ce priveşte Israelul şi Coreea de Nord, se estimează că aceste cheltuieli au stagnat.

Israelul, despre care se crede pe scară largă că deţine un arsenal nuclear, nu confirmă, ca politică de stat, existenţa acestuia.

Pakistanul a fost singura putere nucleară care a cheltuit ceva mai puţin anul trecut, reiese din raportul ICAN, care se bazează pe date disponibile public şi pe estimări ale bugetelor militare.

‘Aceste cifre nu includ costurile umanitare masive şi tributul de mediu rămase moştenire de pe urma testelor şi producţiei de arme nucleare’, relevă Alicia Sanders-Zakre, autoare a studiului, într-un comunicat.

Citește și : Vietnamul nu mai are niciun caz nou de coronavirus

ICAN, lansată în 2007 şi care grupează sute de organizaţii neguvernamentale, este principalul promotor din rândul societăţii civile al Tratatului de Interzicere a Armelor Nucleare, semnat de 81 de state.

Printre acestea nu se numără însă niciuna din puterile nucleare, care deţin împreună 14.000 de arme nucleare, conform celei mai recente estimări realizate de Institutul Internaţional pentru Cercetării în Domeniul Păcii (SIPRI), cu sediul la Stockholm.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Festivalul ‘DOR de Chișinău’: Moldovenii din diasporă s-au bucurat de un spectacol de excepție

Festivalul 'DOR de Chișinău': Moldovenii din diasporă s-au bucurat de un spectacol de excepție Primăria Chișinău a organizat în premieră Festivalul „DOR de Chișinău”, un...

‘Diaspora Plantează Acasă’: Moldovenii din străinătate, invitați să planteze 11 hectare de pădure în satul Răzeni

'Diaspora Plantează Acasă': Moldovenii din străinătate, invitați să planteze 11 hectare de pădure în satul Răzeni Ministerul Mediului al Republicii Moldova, în colaborare cu Biroul...

Persecutarea ‘plebei’

Persecutarea 'plebei' „Plebeii” sunt aceia care sunt escortați în pripă în fața instanței în contextul accelerării sistemului nostru judiciar, notează publicația britanică The Spectator. Nu cu multă...

Zilele Diasporei, desfășurate în localități din toate colțurile țării

Zilele Diasporei, desfășurate în localități din toate colțurile țării Zilele Diasporei, organizate tradițional în Republica Moldova în luna august, sunt marcate în zeci de localități din...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.