Statele occidentale pretind că nu au programe de dezvoltare a unor agenți neurotoxici de tip Novicioc (diplomat rus)

Publicat:

Țările occidentale care sunt membre ale Organizației pentru Interzicerea Armelor Chimice (OPCW) pretind că nu au programe de dezvoltare a unor agenți neurotoxici de tip Novicioc, a declarat reprezentantul Rusiei la OPCW, Alexander Shulgin, citat de agenția rusă Tass, potrivit Mediafax.

„Arată ca o conversație între oameni surzi. Vorbim despre țări occidentale care dezvoltă asemenea agenți și ei pretind că nu ne aud. Se știe că multe țări vestice au lucrat la acest program, dar partenerii noștri continuă să pretindă că nu au nimic, că nu știu nimic, că este prima dată când aud despre așa ceva”, a declarat Shulgin.


Citește și : Bahrein, Camerun şi Filipine au fost alese în Consiliul Drepturilor Omului al ONU

Conform declarațiilor diplomatului, adevărul despre țările care dezvoltă agenți neurotoxici „va ieși curând la iveală”.

În data de 9 octombrie, Uniunea Europeană a cerut Rusiei să dea un raport către OPCW privind agentul neurotoxic Novicioc, folosit în otrăvirea fostului spion rus Serghei Skripal și a fiicei acestuia, Iulia.

Serghei Skripal, în vârstă de 66 de ani și fiica sa, Iulia, în vârstă de 33 de ani, au fost otrăviți cu agentul neurotoxic Noviciok în luna martie. Rusia neagă orice implicare, iar cei doi suspecți identificați în acest caz susțin că au vizitat orașul Salisbury, dar ”în calitate de turiști”.

Citește și : Cel puțin 16 morți în urma unui incendiu produs pe o platformă de petrol în sud-estul Nigeriei

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean a fost atacat cu maceta în Irlanda

Un moldovean a fost atacat cu maceta în Irlanda Un irlandez de 33 de ani a fost condamnat la 5 ani și 6 luni de...

Un moldovean a fost găsit MORT în Italia chiar de mama lui

Un moldovean a fost găsit MORT în Italia chiar de mama lui Un bărbat de 45 de ani, originar din Republica Moldova, a fost găsit...

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg Nadal a pierdut în 2 seturi în finala cu Borges, scor 2-6,...

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul Statul Israel are capacitate de a rezista mai multor fronturi...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.