StiripesurseExterneStatele UE au aprobat detaliile împrumutului de 90 de miliarde de...

Statele UE au aprobat detaliile împrumutului de 90 de miliarde de euro pe care Uniunea Europeană îl va oferi Ucrainei

Publicat:

Statele UE au aprobat miercuri detaliile împrumutului de 90 de miliarde de euro pe care Uniunea Europeană îl va oferi Ucrainei pentru ca aceasta să-şi finanţeze armata în timp ce continuă războiul cu Rusia şi pentru a-şi acoperi deficitul bugetar, transmite Reuters citat De Agerpres.

Ambasadorii statelor UE au ajuns la un acord asupra acestor detalii la o reuniune cu uşile închise desfăşurată la Bruxelles. Textul nu a fost deocamdată făcut public, dar Consiliul UE a transmis anterior că Ucraina va putea folosi două treimi din cele 90 de miliarde de euro pentru acoperirea cheltuielilor militare şi o treime pentru susţinerea generală a bugetului. Acordul mai are nevoie doar de aprobarea Parlamentului European, care a stabilit deja să-l voteze în procedură de urgenţă, potrivit stiripesurse.

Citește și:  FMI: Accelerarea reformelor structurale va stimula creșterea economică și nivelul de trai în Moldova 

Liderii europeni au convenit în decembrie asupra acestui împrumut de 90 de miliarde de euro pentru Ucraina, finanţat prin emiterea de datorie comună a UE, dar pe care Ucraina îl va rambursa numai dacă Rusia îi va plăti „reparaţii de război” şi care va fi garantat de bugetul UE, adică de statele membre. Trei dintre acestea, respectiv Ungaria, Republica Cehă şi Slovacia, au cerut şi au obţinut o scutire de la participarea la mecanismul de garantare a împrumutului, ameninţând că în caz contrar l-ar fi putut bloca prin veto. Premierul ungar Viktor Orban a spus că acest împrumut nu va fi niciodată rambursat de Ucraina, întrucât Rusia nu va dori să-i plătească reparaţii de război, caz în care statele UE garante vor trebui să-l plătească în final.

Citeşte şi:  Netanyahu le cere israelienilor să iasă la vot

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat după acel acord că împrumutul va avea dobândă zero pentru Ucraina, dobânda urmând să fie suportată tot din bugetul comunitar. Ea a precizat că, din cele 90 de miliarde de euro, 30 de miliarde vor putea fi folosite de Ucraina pentru a-şi acoperi deficitul bugetar, iar 60 de miliarde pentru achiziţia de echipamente militare, furnizate cu prioritate de ţările europene, transmite Agerpres.


Citește și: Moldova obține dreptul de proprietate asupra Sanatoriului „Moldova” din Odesa

„Cu 60 de miliarde de euro ajutor militar, Ucraina va putea rezista în faţa Rusiei şi, în acelaşi timp, se va putea integra mai strâns în baza industrială de apărare europeană”, consideră preşedinta Comisiei Europene.

Totuşi, a adăugat ea, dacă producătorii europeni nu vor putea satisface o anumită cerere din partea Ucrainei, aceasta va putea să achiziţioneze respectivele arme sau muniţii din afara Europei, în special din SUA.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Vinul Moldovei, prezent la expozițiile Wine Paris și ProWein Düsseldorf

Vinul Moldovei începe 2026 în forță, cu participări strategice la cele mai mari expoziții internaționale, acolo unde sunt stabilite tendințele globale ale industriei. Sub umbrela...

BND: Cheltuielile militare ale Moscovei sunt mai mari decât cele raportate

Conform unei analize a Serviciului Federal de Informații (BND), cheltuielile militare ale Rusiei din ultimii ani au fost cu până la 66% mai mari...

CIO pregătește schimbări privind modul în care se alege gazda Jocurilor Olimpice

Comitetul Internațional Olimpic (CIO) are în vedere reformarea procedurii de decernare a Jocurilor Olimpice, prin restabilirea ”transparenței” și a unui calendar mai clar, în...

Taxa pe proprietate, mai mare pentru ‘bogații’ din Moldova

Guvernul intenționează să revizuiască valoarea și condițiile impozitului pe proprietate ca parte a politicii sale fiscale pentru 2027, a raportat Logos Press.   Procesul de redactare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.