Statele UE dezaprobă strategia Comisiei Europene de protejare a pădurilor, acuzând-o că ignoră valoarea exploatării economice

Publicat:

Statele membre ale Uniunii Europene au respins luni strategia Comisiei Europene de protejare a pădurilor la orizontul anilor 2030 şi au cerut executivului comunitar să ţină cont de importanţa exploatării economice a pădurilor şi de competenţele decizionale ale statelor membre, potrivit AFP, scrie agerpres.  

În plus faţă de ”foaia de parcurs” ce prevede plantarea a trei miliarde de arbori pentru compensarea emisiilor de CO2 şi combaterea astfel a încălzirii climatice, Comisia Europeană le-a propus statelor membre în strategia sa obiective obligatorii de ”restaurare a naturii”, de stabilire a unei colectări armonizate a datelor şi de creare a unui sistem de indemnizaţii destinat proprietarilor de păduri pentru ”a le recompensa eforturile” dacă adoptă tehnici inovatoare (precum retenţia apei) sau lasă anumite suprafeţe intacte.


Citește și : Explozia taxiului din Liverpool a fost calificată drept ‘INCIDENT TERORIST’. Şoferul este un EROU!

Dar circa 10 state membre, printre care Austria, Franţa şi Finlanda, au criticat proiectul Comisiei Europene, acuzând că acesta ”ignoră rolul multifuncţional al pădurilor, reduse (în acest proiect) la consideraţii de mediu”, în timp ce exploatarea sectorului forestier reprezintă circa o cincime din companiile prelucrătoare din UE.

Miniştrii europeni ai agriculturii, reuniţi luni la Bruxelles, au recunoscut ”rolul cheie al pădurilor în lupta împotriva pierderii biodiversităţii şi schimbărilor climatice”, dar au cerut Comisiei Europene – care urmează să-şi traducă strategia în măsuri concrete – să găsească ”un echilibru între aspectele de mediu, sociale şi economice ale unei gestiuni forestiere durabile”.

De asemenea, statele UE ”cer (Comisiei Europene) să asocieze deplin proprietarii şi gestionarii pădurilor în consultările” sale privind elaborarea acestor măsuri.

O altă nemulţumire manifestată la reuniunea de luni a fost că Bruxellesul şi-a elaborat strategia fără a se consulta cu statele membre, cărora le revine competenţa gestionării sectorului forestier. ”Subsidiaritatea trebuie respectată. Noi nu credem că directivele centralizate pot înlocui expertiza şi practica pe teren”, a indicat ministrul german al agriculturii, Julia Kloeckner.

O ”abordare uniformă s-ar putea dovedi contraproductivă”, mai remarcă miniştrii europeni, care cer o mai bună folosire a datelor existente înaintea elaborării unui mecanism de supraveghere unificat.

Citește și : Sute de migranţi s-au strâns la un post de frontieră închis şi încearcă să forţeze intrarea în Polonia – VIDEO

Aceste concluzii au fost salutate de Confederaţia europeană a proprietarilor de păduri, ale cărei revendicări se regăsesc aici în mare măsură, dar au fost primite cu rezerve de către ONG-urile ecologiste.

Pe de altă parte, Comisia Europeană urmează să prezinte miercuri măsuri specifice de combatere a despăduririi. Franţa, care în ianuarie preia preşedinţia semestrială a Consiliului UE, afirmă că pregăteşte un ”text important” ce are ca obiectiv restrângerea importurilor în UE a produselor generate în urma despăduririlor.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.