Statele Unite sunt ‘tot mai hotărâte să comită acte ostile’ împotriva Phenianului, acuză Coreea de Nord la ONU

Publicat:

Misiunea Coreei de Nord la ONU a acuzat miercuri Statele Unite că sunt “tot mai hotărâte să comită acte ostile” împotriva Phenianului, în pofida faptului că președintele american Donald Trump dorește tratative între cele două țări, informează site-ul cotidianului The New York Times, potrivit mediafax.

Misiunea a emis miercuri un comunicat în care a precizat că este în replică la acuzația lansată de SUA potrivit căreia regimul de la Phenian a încălcat limita la importurile de petrol rafinat, dar și la o scrisoare trimisă pe 29 iunie tuturor statelor membre ale ONU de către Statele Unite, Franța, Germania și Marea Britanie, prin care se solicita repatrierea muncitorilor nord-coreeni aflați în străinătate.


Citește și : Guterres cere o anchetă independentă cu privire la raidul aerian din Libia

“Toate statele membre ONU vor trebui să rămână vigilente în legătură cu încercările deliberate ale Statelor Unite de a submina atmosfera pașnică creată, într-un mod deloc ușor, în Peninsula Coreeană “, se arată în declarație misiunii nord-coreene la Națiunile Unite.

Președintele american Donald Trump, care s-a întâlnit duminică cu liderul nord-coreean Kim Jong Un în zona demilitarizată dintre cele două Corei, a declarat că Washingtonul și Phenianul intenționează să reia discuțiile pe tema programului nuclear al Phenianului.

Liderul SUA și-a exprimat speranța că cele două părți vor reuși să încheie un acord.

Negocierile pe tema programului de înarmare nucleară a Phenianului au intrat în impas după summitul eșuat de la Hanoi din februarie, Coreea de Nord părând să nu fie dispusă să renunţe la programele de înarmare atomică şi balistică.

Citește și : Lovitură grea pentru China: HP, Dell şi Microsoft Corp îşi vor reloca producţia

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Cuplu găsit mort după ce a încercat să traverseze cu un iaht Atlanticul

Cuplu găsit mort după ce a încercat să traverseze cu un iaht Atlanticul Cadavrele unui cuplu care a pornit într-o călătorie cu iahtul peste Oceanul...

Sake sustenabil: Un producător din Tokyo foloseşte muzică şi metode moderne pentru a contracara impactul climatic

Sake sustenabil: Un producător din Tokyo foloseşte muzică şi metode moderne pentru a contracara impactul climatic Sunetele blânde produse de un flaut reverberează în spaţiul...

Lungmetraje cu Pamela Anderson, Jennifer Lopez şi Jude Law, în programul Festivalului Internaţional de Film de la Toronto

Lungmetraje cu Pamela Anderson, Jennifer Lopez şi Jude Law, în programul Festivalului Internaţional de Film de la Toronto Festivalul Internaţional de Film de la Toronto...

Ministerul Culturii: Directoarea Ansamblului ‘Joc’ a admis abateri disciplinare grave

Ministerul Culturii: Directoarea Ansamblului 'Joc' a admis abateri disciplinare grave Directoarea interimară a Ansamblului Național Academic de Dansuri Populare „Joc”, Aliona Strâmbeanu, suspendată anterior din...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.