Statele Unite impun noi sancţiuni împotriva Venezuelei și cer blocarea activelor companiei petroliere de stat PDVSA

Publicat:

Statele Unite au impus luni noi sancţiuni împotriva Venezuelei şi au cerut blocarea activelor companiei petroliere de stat PDVSA, în urma violenţelor soldate cu victime care au blocat intrarea ajutoarelor alimentare în ţară, în timpul weekendului, transmite Reuters, scrie News.ro .

Washingtonul şi-a transferat campania de presiuni la Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite, solicitându-i să discute situaţia Venezuelei, potrivit unor diplomaţi.


Citește și : UE prelungeşte sanțiunile împotriva statului Belarus pentru o perioadă de un an

Sancţiunile Departamentului de Trezorerie au fost aplicate împotriva unor patru guvernatori de state din Veneuzela, aliaţi ai guvernului preşedintelui Nicolas Maduro, blocând toate activele controlate de aceştia în Statele Unite.

Noile sancţiuni au fost anunţate la Bogota, unde vicepreşedintele american Mike Pence şi liderul opoziţiei din Venezuela, Juan Guaido, s-au întâlnit cu membri ai Lima Group, un grup de state, de la Argentina la Canada, dedicat rezolvării paşnice a crizei din Venezuela.

Pence a spus că Statele Unite îl vor susţine pe Guaido până la restabilirea libertăţii în Venezuela. Vicepreşedintele american a cerut ca statele din Lima Group să blocheze imediat activele PDVSA şi să transfere proprietatea asupra activelor venezuelene din ţările lor de la apropiaţii lui Maduro la guvernul în aşteptare al lui Guaido.

Oficialul american a mai spus că vor urma măsuri mai stricte.

”În zilele următoare, Statele Unite vor anunţa sancţiuni chiar mai stricte împotriva reţelei financiare corupte a regimului. Vom colabora cu voi pentru a găsi până la ultimul dolar furat pentru a-l returna în Venezuela”, a arătat Pence.

Guaido, aşezat lângă Pence la întâlnire, a solicitat susţinerea unui moment de reculegere în memoria celor ucişi în ”masacrul” din timpul weekendului.

Citește și : Fiica purtătorului de cuvânt al lui Putin lucrează ca stagiară în cadrul Parlamentului European (presă)

Cel puţin trei oameni au fost ucişi şi aproape 300 au fost răniţi în timpul protestelor şi violenţelor de sâmbătă, în timp ce convoaie cu ajutoare susţinute de SUA au încercat să intre în Venezuela pentru a livra alimente şi medicamente.

Guaido, recunoscut de majoritatea statelor occidentale ca liderul legitim al Venezuelei, a cerut blocului să ia în considerare toate opţiunile pentru înlăturarea lui Maduro.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Atenție! Se modifică orarul de circulație al autobuzelor în suburbii

Atenție! Se modifică orarul de circulație al autobuzelor în suburbii Au survenit schimbări în orarul de circulație al unor rute de autobuz în suburbiile municipiului...

Mascații au descins la vama Leușeni

Mascații au descins la vama Leușeni Percheziții la vama Leușeni. Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) au descins într-un dosar de corupție. Citește și: Ploaia de...

Ploaia de aseară a făcut prăpăd pe unele drumuri naționale

Ploaia de aseară a făcut prăpăd pe unele drumuri naționale Ploaia de aseară și vântul puternic au făcut prăpăd pe unele drumuri naționale. Citește și:...

Atenție! Mâine nu se va circula pe câteva benzi de pe Calea Ieșilor

Atenție! Mâine nu se va circula pe câteva benzi de pe Calea Ieșilor Atenție, șoferi! Mâine, 19 iulie, între orele 00.00 și 17.00 va fi...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.